Când realitatea nu mai e realitate: Haruki Murakami – ”Cronica păsării-arc”

Cronica păsării-arc (publicată pentru prima dată în 1994-1995, în Japonia, câștigătoare al Premiului Yomiuri pentru Ficțiune în anul 1995, apărută în România la Editura Polirom, 2004, în traducerea excelentă a Angelei Hondru, căreia nu pot să-i fiu decât recunoscător pentru munca sa) este, din câte am văzut, cartea cea mai apreciată a lui Haruki Murakami. Cea mai citită este cu siguranță Pădurea norvegiană, însă aici oamenii consideră că a atins cumva apogeul, neegalat poate decât de 1Q84 sau Kafka pe malul mării. Ca mai toate cărțile lui, și aici Murakami pune în centru un personaj aflat în derivă. Toru Okada este un bărbat în puterea vârstei, la vreo 30 de ani, căsătorit cu Kumiko Okada. El și-a pierdut jobul și în primele pagini ale cărții îl găsim nefăcând mai nimic: bea bere, citește, face spaghete, face curățenie. Odată cu dispariția pisicii sale, Noboru Wataya, numită după fratele soției, un personaj central al cărții, politician cu multe secrete, viața lui începe să se destrame și ușor-ușor, realitatea se transformă mai degrabă într-un vis. Suntem în Japonia, dar nu e Japonia, oamenii par reali, dar parcă nu sunt, multe evenimente seamănă mai mult cu basmele: coborârea într-o fântână se transformă într-o lungă călătorie prin Infern, dispariția soției, care îl părăsește, se transformă într-o regândire a vieții, dar totul se întâmplă mai degrabă într-o altă realitate.

Unul din personajele cărții, grotescul pitic Ushikawa, apare și în 1Q84, neschimbat, făcând aceleași lucruri pe care le face și aici și cele două cărți au o atmosferă comună, chiar dacă sunt despărțite de ani. În viața lui Okada încep să intre o serie de personaje care de care mai ciudat, îndeosebi femei cu puteri miraculoase, cu care face sex atât în vis cât și în acea bizară realitate și odată cu apariția unui personaj, bătrânul, fost ofițer în Cel de-al doilea Război Mondial, suntem introduși și într-o lume a violenței. Murakami studiază bine istoria și redă un background real poveștilor sale despre război. Rareori am citit povești mai tulburătoare, dar stilul lui Murakami are darul de a îl face pe cititor să se întrebe dacă nu cumva el însuși visează în timp ce citește. Realitatea nu mai e realitate, oroarea e oroare, dar e undeva departe și totuși, cred că aceasta este un artificiu narativ, pentru a sublinia faptul că trauma războiului îi face pe oameni să nu poată trăi în timp, chiar și la 40 de ani de la încheierea conflictului.

În cele aproape 700 de pagini ale romanului vocile narative se schimbă, avem de-a face cu o carte foarte complexă, unde sunt inserate scrisori, articole de ziar, monologuri, descrieri atente ale stărilor sufletești, dar și ale peisajelor, vedem o Japonie contemporană de parcă ar fi scrisă prin ochi unui vizitator. O mare calitate a lui Murakami, și ceea ce îl diferențiază de alți autori japonezi, e că el reușește să îmbine miturile Japoniei cu cele ale Occidentului și scrie într-un fel aproape american. El este un pasionat cititor de proză americană, a tradus numeroase cărți din autori americani și a și trăit o perioadă în SUA, dar e mai mult de atât, și-a creat un stil propriu, ușor recognoscibil. A combinat postmodernismul cu realismul, cu mituri și povești japoneze și când citești o carte de-a lui ai impresia că ai în mână un obiect ficțional deosebit, exotic, oriental, îndepărtat, dar totuși cunoscut.

Romanul Cronica păsării-arc este divizat în 3 părți și acțiunea se petrece de-a lungul unui an și ceva, dar sunt multe întoarceri în trecut și până la urmă, timpul real nu prea are nicio legătură cu cel din roman. De fapt, oricum timpul nu există, e doar o invenție omenească, însă într-unroman de acest gen, timpul pe care îl știm noi nu mai e același. Spre deosebire de alte romane, 1Q84, La capătul lumii și în țara aspră a minunilor sau În căutarea oii fantastice, unde fantasticul își face simțită prezența și în moduri mai clasice, pisici vorbitoare, animale mitice, oameni cu puteri vizibil magice, aici fantasticul e mai apropriat de realismul magic, unde realitatea se unește atât de bine cu visul și imaginarul, dar fără să existe mari schimbări în lume, încât la un moment dat te întrebi dacă ce considerăm noi drept realitate e cu adevărat realitate. Tehnica aceasta e folosită foarte bine de Gabriel Garcia Marquez, Borges, Salman Rushdie, chiar Kazuo Ishiguro, în Să nu mă părăsești, dar a apărut încă din antichitate, prin romane ca Măgarul de Aur de Apuleius sau Daphnis și Chloe de Longus. Nu este o lectură tocmai ușoară, fiindcă se urmăresc multe fire narative, oniricul e mai tot timpul prezent, dar e o lectură din care nu rămâi decât cu satisfacții.

TITLU: Cronica pasarii-arc
AUTOR: Haruki Murakami
COLECTIE:BIBLIOTECA POLIROM.Seria de autor „Haruki Murakami”
TRADUCERE DE: Angela Hondru
PRET: 39.95 RON
ANUL APARITIEI:2004
NUMAR PAGINI:688
FORMAT:130×200

(sursa imaginii 2)