Ana Mănescu – alter. ego.

Ana Manescu - alter. ego.alter. ego. de Ana Mănescu decupează cu luciditate acea perioadă controversată a vârstei de douăzeci de ani şi parcurge, printr-o introspecţie fină şi detaliată a personajului principal – Sonnja – drumul către obţinerea independenţei emoţionale, către atingerea înţelepciunii care să asigure stabilitate şi auto-suficienţă.

Romanul se desfăşoară oarecum cronologic între ultimele momente de liceu, vara de după liceu şi „restul vieţii”. („Şi apoi s-a terminat liceul şi ne-a rămas doar Vara.” […] „Şi apoi s-a terminat vara şi ne-a rămas doar restul vieţii.”) Episoadele trăite de Sonnja marchează, într-un mod natural şi credibil, presiunea specifică vârstei – presiunea de a fi, de a iubi, de a trăi. Romanul abundă în dialoguri profunde, dar şi în pasaje de tip jurnal care trădează temerile Sonnjei, încercările ei de a-şi păstra esenţa şi de a iubi („În ordinea asta”).

Dincolo de introducerea în lumea plină de fum de ţigară, iarbă, muzică şi cărţi a unei fete „vicioase, singure, răzvrătite şi mizerabile”, romanul alter.ego. tratează teme mari precum prietenia, iubirea, vocaţia, esenţa individuală. Cele puţin peste 200 de pagini cuprind pasaje întregi dedicate prieteniei dintre Sonnja, Thèa, Rin şi Petra, o relaţie care stă deasupra tuturor celorlalte eşecuri suferite de eroină. În ceea ce priveşte iubirea, cu toate că romanul găzduieşte mai multe personaje masculine (K., S., V.), este vorba, în fapt, despre o singură iubire, aceea dorită de Sonnja. Nu întâmplător K., S. şi V. sunt prezentaţi laconic şi ajung într-un punct să se şi confunde, nu întâmplător personajele masculine îşi împrumută uneori din gesturi şi replici. Fiecare dintre iubiţii Sonnjei are rolul lui, dar rolul cel mai important în însăşi atribuirea acestor roluri îl are Sonnja.

Şi deodată totul a fost clar. Nu îmi dădusem seama dacă el exista ca să mă pregătească pentru V. sau dacă V. existase ca să îmi completeze golul lăsat de K. […] Nu am realizat până atunci faptul că singurul rol pe care K. l-a avut în viaţa mea a fost să-mi fie catalizator.

Cred cu tărie că dragoste e de fiecare dată când ai impresia că este. Şi e de ocazie, precum fericirea. Şi în rest nu contează.

Sonnja este scriitoare cu toată fiinţa ei, dar amână momentul în care se va apuca serios de scris, adoptând comportamentul tipic al unei persoane de vârsta ei. Eroina pare să acumuleze experienţă de viaţă cu scopul de a scrie despre ea. Într-un fel, Sonnja scrie ceea ce ar vrea să trăiască şi trăieşte ceea ce ar vrea să scrie.

Vreau Intensitate, vreau Fericire, vreau să fim Noi, chiar dacă la final din Noi rămân doar poveştile. Măcar o să am despre ce scrie.

Ar fi tare dacă ar fi suficient faptul că amândoi vibrăm, că uneori suntem pe aceeaşi frecvenţă. Ar fi super. Dar, na, fără dramă nu aş mai avea despre ce scrie, nu?

Vreau să scriu un roman vulgar, trist şi nepotrivit despre iubirile mele atât de speciale şi să-mi dau cu el în cap când o să vină o grămadă de oameni la mine şi o să-mi spună că s-au regăsit. Vreau ca megalomania mea să fie călcată în picioare şi apoi să scriu cărţi pentru copii.

La un alt nivel, alter. ego. face o critică a societăţii contemporane, a comportamentului tinerilor, mai ales în eseul de la începutul cărţii („Câţi ani ne-am pierdut oare în faţa monitoarelor? […] până când ne vom trezi într-o dimineaţă şi vom descoperi că suntem prea bătrâni şi prea slăbiţi ca să mai putem apăsa butonul de pornire. Cum ne vom mai irosi vieţile atunci?”). Aceasta nu înseamnă însă că Sonnja se sustrage societăţii sau comportamentelor respective, dimpotrivă. Personajul-narator este un produs al mediului în care trăieşte, aspect subliniat foarte original şi de dispunerea capitolelor romanului sub forma unui playlist.

Alter. ego. este un roman extrem de sincer şi de matur, iar aceste atribute devin evidente prin faptul că autoarea identifică şi pune sub spoturi de lumină exact acele componente din viaţa Sonnjei care definesc trăirile, senzaţiile, sentimentele şi emoţiilor oricărei persoane de nouăsprezece-douăzeci de ani. Este nevoie de sinceritate şi de luciditate pentru a pătrunde atât de profund în existenţa unui personaj şi de maturitate pentru a conştientiza aspecte ca dependenţa Sonnjei de iubiţii ei sau încercările Sonnjei de a mula lumea înconjurătoare după forma viselor ei. Numai din combinaţia acestor două trăsături, eroina ajunge să evolueze către recunoaşterea esenţială a faptului că „a făcut 20 de ani şi nu s-a sfărşit lumea”. Această conştientizare marchează creşterea din punct de vedere emoţional a personajului principal şi încheie cu succes un bildungsroman atipic, dar extrem de captivant.

E mai multă îndoială în inimile noastre decât dragoste.

[…] până la urmă trebuie să călcăm strâmb, deşi gropile sunt deja marcate.

[…] şi dacă s-a întâmplat nenorocirea să nu mai lupt pentru tine, a fost doar pentru că am refuzat să lupt împotriva ta.

Da, eram fericiţi. Îi eram oarecum dragă. Eram îndrăgostită de el sau de ceea ce reprezenta el. Evident că a fost degeaba, dar, vezi tu, focurile de artificii durează mereu puţin. Altfel şi-ar pierde farmecul, iar când ochii te-ar durea şi timpanele ţi-ar ţiui ai ajunge să le urăşti.

Autor: Ana Mănescu
Titlu: alter.ego.
Editura:
Colecţia: Radical din 7
ISBN: 978-606-8530-03-1
Nr. pagini: 214
An apariție: 2014
Preț: 24,95 lei


în perioada 4-7 Martie 2014 poți câștiga volumul răspunzînd la întrebarea Concursului SB

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 24