Suntem pe mâini bune

comunismȘtiu, ne-am plictisit de discuții despre , fie că suntem pro sau contra, prea mult se vorbește, domnule, despre ceva ce a fost, ăhă!, demult, dar sunt constant uimit de ceea ce citesc în ultima vreme. Și sunt în același timp dezgustat, nemulțumit și chiar speriat. Unele articole și știri îmi provoacă atacuri de panică. Uneori zâmbesc amar și încerc să mă iau cu altceva, dar metoda aceasta nu funcționeaza, Vălul Mayei se ridică de fiecare dată când încerc să mă feresc. Nici nu știu când am început să îmi pierd iluziile, cel puțin o parte din ele, dar știu că pierderea lor este un proces de durată, un proces ce nu se oprește de câțiva ani încoace. Poate se numește maturizare, poate e realizarea mizeriei în care trăim. Nici nu știu cum să reacționez când, de exemplu, citesc că Marius Oprea, un om pe care îl respectam odată, își calcă pe onoare, pe demnitate și încalcă de fapt datoria pe care o are ca director la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, atunci când îl apără în Instanță pe cel pe care cu câțiva ani în urmă îl considera un om periculos, un om acuzat de crime împotriva umanității. Nicolae Paraschiv, un om acuzat că a făcut poliție politică pe vremea comunismului, este apărat de către însuși directorul Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Dacă nu știți cine este Nicolae Paraschiv, atunci vă spuneu: cel care s-a ocupat de cazul lui Liviu Babeș. Probabil nici asta nu vă sună cunoscut, dar probabil ați auzit măcar de un tânăr care și-a dat foc pe pârtia de schi de la Brașov, pe 2 martie 1989, pentru a protesta împotriva comunismului. Un gest al unui om care nu mai avea în ce să creadă. Nu-l aprob, nu-l dezaprob, doar mi-l amintesc. Și când spun că Paraschiv s-a ocupat, e clar care este sensul verbului ”a se ocupa”. Cum a ajuns Oprea din acuzator în apărător? Este ca într-un film prost, ca într-o caricatură absurdă, parcă îți vine să râzi și aștepți de fapt momentul în care duma este relevată, când camera ascunsă iese de după tufiș, dar de fapt nu este nicio cameră ascunsă, există doar un tufiș, unul care crește, se înmulțește și se lățește pe retina noastră.

Nu aș vrea să mă hazardez cu presupunerile, dar faptul că stimabilul Nicolae Paraschiv, actual secretar al Primăriei Brașovului (ironie crudă) și domnul istoric Marius Oprea fac parte din aceeași oală politică, minunatul și preacinstitul USL, nu înseamnă oare ceva? Mă gândesc că nu, totuși, că ce fel de om ar pune partidul în fața dreptății? Nu e posibil ca domnul Oprea să-l spele puțin de praf pe domnul securist Paraschiv, doar pentru că sunt pe aceeași undă politică. Nu, asta nu se întâmplă într-o țară civilizată ca a noastră, atât de democrată, doar am fost purtați în noua eră de către Ion Iliescu și copiii săi de suflet, și nici nu pot să cred că un om care a scris o carte împotriva lui Traian Băsescu ar putea defel să pună USL-ul înaintea normalității datoriei sale. Faptul că e împotriva lui președintelui Băsescu nu e o problemă, doar subliniam o idee. Este clar, de fapt Nicolae Paraschiv este curat ca lacrima și s-a făcut o eroare. La fel ca în cazul atâtor alți turnători, torționari sau demnitari comuniști acuzați de crime grave, care își petrec bătrânețile senini și nesupărați de nimeni. În România, Legea Lustrației nu a trecut, căci vorba accea, ”nici nu mai știm câți suntem.”

De fapt, tot acest tam-tam anticomunist din ultimii ani este eronat, este violent, este ”terorism intelectual” și nu-și are locul într-o societate ca a noastră, după cum ne reamintește doamna Bianca Burța-Cernat într-o serie de articole din Observator Cultural, acest organ de cultură ireproșabil. Și răspunsul lui Nicolae Manolescu sau gândurile lui Andrei Pleșu sunt grave abateri. Toată lumea știe: comunismul a fost și este bun, să nu uităm că s-au construit blocuri, orașe și fabrici, că se învăța carte pe vremea aceea și era respect față de valori, nu se publicau cărți porcotoase ca acum și se făceau filme adevărate, iar toată lumea avea de mâncare și casă și serviciu. În niciun caz o altă formă de guvernământ nu ar fi reușit să facă nimic în perioada de după al Doilea Război Mondial, așa cum n-au făcut nimic regii, nici Cuza și am fi rămas tot în căruțe, cu opinci și fără drumuri. Nu e logic?

Fără nu ar fi fost nimic. Ce țară frumoasă au construit comuniștii și oameni ca Nicolae Paraschiv au pus umărul la stârpirea paraziților și al opozanților cu idei periculoase ce nu se aliniau la normele marii societăți socialiste și mi se pare perfect logic ca Marius Oprea să-l apere, că doar n-a făcut nimic rău, n-a omorât pe nimeni(?). Faptul că după 1989 a reușit să trăiască bine, să obțină funcții, el și toată nomenclatura, dovedește că și el și ceilalți sunt perfect normali, corecți și ar trebui să ne bucurăm că țara este pe mâini atât de bune. Oameni cu experiență, oameni morali, cultivați, plini de intenții bune. Și e o bucurie să știu că directorul Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului e de partea lor. Glumeam când spuneam că sunt speriat și uimit, nu, suntem pe mâini bune și trăim într-o frumoasă utopie din care nu o să ne trezim prea curând și partea frumoasă e că din ce în ce mai mulți aderă la această utopie, astfel că să lăsăm norodul să aleagă și să alerge după o fantomă care încă bântuie prin Europa.

(acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare)

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, prof de limbă și literatură română la un liceu în București. Ion-Valentin Ceaușescu este redactor-editor la SB și coordonator la proiectul „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.