Pădurea fermecată

 

Sunt mov cu blană lungă și mătăsoasă. Am ochi mici, labe late și coarne gelatinoase. Trăiesc în Pădurea Fermecată unde se găsesc tot felul de dulciuri. Mie-mi plac mult dulciurile. Când îmi este lene să mă urc în copaci, culeg jeleuri sau prăjituri întinzând câte un corn. Îmi place să-mi privesc coarnele, le pot întinde și răsuci, dacă vreau, pot chiar să le dau pe spate. Mai am o coadă mică și pufoasă. Cu ea caut muguri colorați. Sunt buni mugurii. Cei albastri sunt cei mai gustoși. Sunt zemoși și mi se topesc în gură. Pe ăștia îi găsesc întotdeaua pe marginea râului Limonadă.

 

Sunt ca o bilă. Am mâncat atâta iarbă, cartofi prăjiți și jeleuri încât nu mă mai pot mișca. Am găsit iarbă proaspătă, aia cu firele galbene, care apare după ploaie. Fragedă și grasă. Toți din pădure se dau în vânt după ea. Deși ieri plouase zdravăn, n-am văzut să fi fost. Am căutat-o până ce și la trunchiul copacului Jeleu. Ăsta e locul meu preferat. Alții se duc în poenița cu Ciocolată. Cică acolo ar fi cea mai bună iarbă, dar eu nu mă las așa ușor convins. Mie-mi place iarba cu jeleuri, nu ciocolata. Ieri pentru că n-am găsit, m-am cățărat în copac și-am mâncat jeleuri până n-am mai știut de mine. Eram mai ceva ca azi. O bilă de blană, gata gata să se rostogolescă. Noroc că m-am prins cu labele de crengi și-am reușit să cobor.

 

Mă ling pe mustăți, îmi întind cât pot de mult labele până în vârful unghiilor și stau la soare, ce bine e să mănânci tot ce-ți place. Uite ce frumos e cerul, norul ăla seamănă cu o prăjitură de vanilie. În capătul aleii de turtă dulce e un luminiș cu prăjituri de tot felul. Cresc ca ciupercile după ploaie. Iar o să mă murdăresc ca un porc. Crema de vanilie e delicioasă. Cred că după-amiază o să mă duc până acolo. 

 

Învățătoarea privi peste umărul fetiței. Ridică caietul de pe bancă și citi ce scrisese copila. La sfârșit dădu din cap dezaprobator.

 

– Despre ce animal ai povestit, Alina?

– Despre burduf.

– Păi burduful este un animal? Nu v-am spus să scrieți despre animalul vostru preferat? Nu e

bine. Nota 4.

 

Alina băgă capul între umeri și nu mai spuse nimic. Unii colegi chicoteau în spatele ei și îi strigau răutăți. Nu știu ce să mai spună. Cum să nu existe? Era animalul ei preferat. Doar mama ei îi dădea în fiecare dimineață brânză de burduf.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 25