Neil Gaiman – Oceanul de la capătul aleii

oceanul-de-la-capatul-aleii_1_fullsizeN-am așteptat chiar 8 ani, după cum pompos sună reclama (”Un roman pe care toți fanii autorului britanic l-au așteptat timp de opt ani.”), mai ales pentru că nici măcar nu știam de Neil Gaiman acum 8 ani, însă am așteptat să citesc romanul încă de când am auzit că va fi lansat. L-am urmărit pe autor peTwitter și pe blog, fiind unul dintre preferații mei, și m-a atras foarte mult ideea cărții, apoi cu toată publicitatea care i s-a făcut romanului am intrat și eu în ”joc”. Și salut cu această ocazia inițativa Editurii Paladin de a traduce romanul astfel încât să apară odată cu varianta originală. Traducerea (aparținându-i Iuliei Dromereschi) este foarte bună, am putut să o compar cu originalul, pe care îl am în formă digitală, și coperta românească este una dintre cele mai bune din câte am văzut în ultima vreme. E adevărat, cea originală este superbă, dar cred că aceasta este cumva mai aproape de materia narațiunii.

E adevărat, romanul lui Gaiman, Oceanul de la capătul aleii, nu este pentru copii, dar, în stilul său caracteristic, este cu copii și lumea trece granița basmului, intrând pe teritorii pe care cred că doar copiii le pot înțelege și le acceptă fără să își pună prea multe întrebări. Ușor fantastic, extrem de uman, romanul spunea povestea unei maturizării și simbolizează fapte dureroase învelindu-le în pojghița protectoare a fanteziei, pentru a le face mai ușor de acceptat și de înțeles de mintea unui copil de 7 ani. Revenit pe plaiuri natale, protagonisitul, nenumit, ajunge, ca și cum ceva l-ar fi atras acolo, la ferma familiei Hempstock, unde, ca prin vis, începe să-și amintească întâmpări din trecut. La capătul aleii se află un iaz, pe care prietena lui din copilărie, Lettie, fata tinerei Hempstock, dispărută în mod misterios, îl numea ocean. Și prin forța imaginației și a magiei, chiar devine un ocean. Transportat în lumea copilăriei, i se desfășoară aievea un basm în care el este protagonist și din care iese maturizat, dar fără să-și mai amintească basmul, modificat de mintea lui matură într-o poveste normală.

Nici nu mai știm dacă așa s-a întâmplat sau nu, pentru că nu mai suntem copii și nici el, acum, nu mai este. Singurii care știu adevărul sunt protagonistul, chiar dacă acesta este ascuns în mintea lui maturizată și membrii familiei Hempstock, în fond doar femei, fiindcă bărbații din familie pleacă în lume, simțind o chemare căreia nu i se pot opune. Aceste femei sunt remarcabile, posedă puteri magice și însăși ființa lor este bună prin definiție. Sunt vrăjitoarele albe, cele ce mențin balanța dintre bine și rău, înlătură răul, cos (la propriu) lumile și taie (tot la propriu), părțile negative. Lettie, în vârstă de 11 ani, se împrietenește cu băiețelul de 7 ani și pornesc îmrepună într-o plimbare prin pădure unde trec granița dintre lumi și copilul aduce cu el, în lumea reală, un rău (în fapt, o gaură de vierme –wormhole )prin care trec ființe ce vor să amăgească oamenii și să-i distrugă.

Clasica luptă dintre bine și rău, se dă, în lumea lui Gaiman, într-un mod unic, nou, plin de farmec. Personajele sale sunt unul dintre punctul foarte al romanului. Fie că sunt imaginare sau reale, fie că sunt bune sau rele, cititorul le crede și le vede cu ochii minții, se teme de ele sau le îndrăgește. Stilul lui Gaiman este același ca în romane precum StardustCoraline sau Băieţii lui Anansi, și poate fi recunoscut încă de la primele pagini. Ceea ce a fost inițial plănuit ca un short story a devenit o novella, un roman de nici 200 de pagini, dar atât de dens și de încărcat de magie și frumusețe încât se cere citit în tihnă, chiar recitit, și mai apoi lăsat la macerat, astfel încât să-și scoată la suprafață toate aromele.

Tind să cred că cele mai serioase lucruri nu se mai pot spune astăzi într-o manieră rigidă și sobră, ci învelite în basm. Văzută prin ochii unui copil, lumea cea plină de suferință, dominată de spectrul morții, mereu gata să se distrugă, de parcă un vierme ar roade creierele oamenilor, făcând-i să își dorească nimicirea, devine cumva mai suportabilă, chiar frumoasă. Nihilismul ce domină acest secol este îmblânzit de cuvintele lui Gaiman și Oceanul ne adâncește în apele sale spre a ne scoate mai limpezi și mai senini. La capătul aleii este un ocean, e al nostru să-l golim într-o găleată, să-l plimbăm dintr-o parte în alta, dar atunci când intrăm în el, depinde de noi dacă ieșim ca din pântecele mamei, noi, proaspeți și fără gânduri, sau dacă ieșim spre a dori imediat să reintrăm în el sau mai rău, să îl distrugem. Neil Gaiman l-a creat pentru a ne oglindi în el.

– Publicată în iunie 2013
– Traducere din limba engleză şi note de Iulia Dromereschi.
– hardcover, 200 p, 140 x 200
– Autor: Neil Gaiman
– Domeniu: Fantasy
– Colectie: Serie de autor Neil Gaiman
– 
Preţ: 25,9 lei

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.