Minunile de Crăciun

hgd02A trecut ceva vreme de la evenimentul care a marcat o frumoasă poveste literară de sfârșit de an. O poveste scrisă și relatată de multe voci, în decembrie 2012. Astăzi, sperăm să reamintim celor care au uitat, că s-a întâmplat un eveniment istoric, un eveniment inedit în peisajul literar, aici, în România. Acesta nu este un NewsFresh și nu întrerupem programul să vă vârâm un cancanoid peste tabieturile blogosferei.

Povestea din spatele poveștii imaginată și pusă în operă de prof. Gabriel H. Decuble (alături de , , și ) – Povestea lui Moș Crăciun & Co. și a celor 53 de scriitori care au moșit la nașterea celui mai rapid roman din lume. Pentru că SemneBune consideră că trebuie reamintit că o singură floare nu aduce primăvara, dar dacă nu o îngrijim pe aceasta este posibil să nu mai avem altele.

SemneBune: De unde ţi-a scăpărat ideea cu „mulţi scriitori / scris în timp real / platformă unitară”? 

Gabriel H. Decuble: Ideea nu a scăpărat din neant, orice om cu capul pe umeri ştie că din nimic nu se naşte nimic. Modelul mi-a fost furnizat de un prozator german, care, la sfârşitul unui curs de Creative writing, a scris împreună cu studenţii săi un roman în doar trei zile, fără să ţintească la stabilirea vreunui record. M-am întrebat atunci cum poţi motiva scriitorii români să conlucreze într-un proiect comun care să aibă un potenţial de fascinaţie suficient de mare, încât să-i convingă pe toţi în egală măsură. Soluţia era scurtarea timpului de scriere, mai precis concentrarea pe durata unei singure zile. Aşa a apărut ideea recordului. Asta se întâmpla acum mai bine de doi ani. În timpul scurs de atunci, am tot făcut scenarii în cap, legate de configuraţia optimă: câţi autori ar trebui implicaţi – iniţial mă gândeam la mult mai mulţi, apoi am ajuns la 48, iar la eveniment au ajuns 53! –, dacă e bine ca autorii să fie toţi in situ sau ar putea participa şi online, cu ce editură ar trebui să lucrez, în ce perioadă a anului evenimentul ar fi mai vizibil etc. Iar când am fost sigur de participarea sponsorului, am făcut cunoscut proiectul. Ce a urmat se cam ştie.

hgd08

SB: Pe cine ai solicitat în afara lui Răzvan Ţupa? Sunt scriitori care te-au refuzat, de ce? Şi ce-au răspuns şi ?

GHD: Au fost şi refuzuri – unele elegante, altele iritate –, dar cred că ele nu trebuie interpretate altfel decât ca refuzuri. Unii n-au timp, alţii n-au chef sau încredere – inclusiv în forţele proprii –, motivele sunt diverse pentru că oamenii sunt diverşi şi nu cred că există proiect în lumea aceasta care să întrunească adeziunea tuturor. Prin urmare, nu am nici o umbră de reproş faţă de cei care m-au refuzat, dimpotrivă, sper ca pe viitor să putem colabora în alte proiecte. Dar cu cei care au acceptat, lucrurile s-au întâmplat cam aşa: lui Răzvan îi vorbisem deja acum vreo 2 ani despre cum ar fi să strângem laolaltă foarte mulţi scriitori, nedivulgându-i exact despre ce ar fi vorba. Dar am înţeles de la el că s-ar putea strânge toţi aceşti scriitori şi asta mi-a dat încredere. Pe Marius Chivu şi pe Florin Iaru i-a convins , avantajul celor doi fiind că puteau aduce, fiecare, pe lângă prietenii scriitori, şi tinerii cu care tocmai avuseseră un curs de Creative writing. Plus că fiecare din noi avea un cerc de prieteni, mai strâmt sau mai larg, printre scriitori. Cred că reiese destul de clar, de aici, că de unul singur nu poţi face un astfel de proiect, natura lui fiind sinergetică prin excelenţă.

hgd07

SB: De ce sunt mai mulţi poeţi decât prozatori semnatarii romanului colectiv?

GHD: Poate pentru că acest roman este o poezie… Nu ştiu, pur şi simplu aşa s-a întâmplat să fie. Dar am primit inclusiv reproşul că subtitlul de “cel mai rapid roman din lume” nu ar fi corect, întrucât nu există o definiţie unanim acceptată a romanului ca specie literară. Desigur, romanul chiar este cea mai proteică formă literară, dar este aşa întrucât este şi cea mai tolerantă şi cea mai comprehensivă, deja prin dimensiuni. Dacă ne-am fi propus să scriem un roman urmuzian, am fi avut nevoie de doar 10 minute, fiecare autor primind sarcina de a scrie doar o propoziţie, maxim două, în plus întregul neavând nevoie de nicio coerenţă, pentru că – nu-i aşa – ar fi dat seamă doar criteriilor estetice avangardiste. Totuşi, noi am respectat o reţetă narativă destul de clasică, cu personaje principale şi personaje episodice, cu unitate de timp, loc şi acţiune, chiar dacă am uzat de multiperspectivism. Prin urmare, Moş Crăciun & Co. este realmente un roman şi nu e singurul roman din lume scris de poeţi.

hgd04

SB: Ce-ar mai fi de povestit din culisele proiectului?
GHD:
Nimic. Nu au existat culise, totul a fost foarte transparent. Evenimentul a fost filmat neîntrerupt, în toate cele trei spaţii – amfiteatru şi laboratoare – în care s-a lucrat. Presa a avut acces nestingherit, au fost şi două sesiuni de declaraţii de presă, cât încă nu definitivasem romanul, deci în timp real, au fost şi doi observatori străini care s-au plimbat printre noi şi au întocmit rapoarte, lumea se fâţâia de colo-colo, iar eu, personal, am singurul regret că nu m-am putut concentra mai bine la ce scriam, pentru că trebuia să joc vreo 5 roluri deodată. Dar despre partea mai puţin vizibilă ar trebui totuşi spus ceva, ceva foarte important: fără sprijinul rectorului Universităţii din Bucureşti, prof.dr. Mircea Dumitru, şi al decanului Facultăţii de Matematică şi Informatică, prof.dr. Victor Ţigoiu, evenimentul nu ar fi putut avea loc, pentru că sprijinul lor a fost pe cât de esenţial, pe atât de eficace A fost o logistică întreagă acolo, au fost resurse umane importante angrenate, a fost o mobilizare exemplară.

hgd09

SB: Cine a ales editura ? Care au fost criteriile de alegere a editurii?

GHD: Chiar eu. De Editura mă leagă o serie de colaborări fructuoase în trecut – în principal traduceri – şi ştiam de la bun început pe ce pot miza: fiind o editură de mărime medie, cu un mecanism decizional simplu şi eficace, m-am dus ţintă. N-am bâjbâit în întuneric, n-am oblojit neîncrederi, n-am hrănit orgolii. Aveam nevoie de cineva intuitiv şi curajos, iar Laura Albulescu, redactor-şef al Editurii , corespundea întru totul aşteptărilor mele. Iar Editura nu s-a implicat doar aşa, de formă, cum fac unele edituri din România, ci a asumat proiectul, inclusiv investind financiar în el.

 

hgd01SB: Ce aşteptări aţi avut (ca manageri de proiect) şi câte s-au realizat?

GHD: În ce mă priveşte, poate părea surprinzător, dar toate aşteptările mi s-au împlinit. Dovadă că ele nu au fost deplasate.

SB: Ce zic scriitorii după produsul finit?

GHB: Tocmai, că asta mă interesa cel mai mult, ce zic scriitorii. Atât cât am putut sta de vorbă cu ei – pentru că nici măcar nu-i cunosc pe toţi – păstrează în primul rând amintirea plăcută că aşa ceva s-a putut întâmpla. Ce bucurie mai mare decât să-i vezi pe maestrul Ioan Groşan scriind alături de foarte tânăra Diana Bădică? Pe Iulian Tănase şi Mitoş Micleuşanu alergând de la emisunea lor de pe Radio Guerilla, să prindă eveimentul? Sau ce debuşeu mai bun vrei pentru un curs de Creative wiriting? Produsul finit arată bine, este un roman care se citeşte alert, aşa cum a şi fost scris, producând plăcere fie şi prin schimbarea rapidă a perspectivelor narative. În plus, este un roman cu foarte mare priză la realitate şi actualitate, este despre Bucureştiul şi România zilelor noastre, cu bune şi cu rele, cu drame şi cu fiţe, cu rutină zilnică şi cu imprevizibil. Exact aşa cum e viaţa. De fapt, ce au zis scriitorii au zis deja în carte, iar cea mai sugestivă declaraţie a lor se află pe coperta patru a cărţii – şi o să-mi dai voie să o citez integral: Leonard Ancuţa, Diana Bădica, Lavinia Bălulescu, Lavinia Branişte, Anca Bucur, Marius Chivu, Laurenţiu Constantin, Bogdan Coşa, Andrei Crăciun, Augustin Cupşa, Silviu Dancu, Gabriel H. Decuble, Adrian Diniş, Luca Dinulescu, Cosmin Dragomir, Gruia Dragomir, Florin Dumitrescu, M. Duţescu, Mihail Gălăţanu, Adrian Georgescu, Silviu Gherman, Adela Greceanu, Mugur Grosu, Ioan Groşan, Florin Iaru, Marieva Ionescu, Cristina Ispas, Cosmin Manolache, Maria Manolescu, Eusebiu Matei, Marin Mălaicu-Hondrari, Mitoş Micleuşanu, Iulia Militaru, Dmitri Miticov, Oana-Cătălina Ninu, Radu Niţescu, Veronica Plăcintescu, Dan Pleşa, Matei Pleşu, Mihai Radu, Ana Maria Sandu, Elena Stancu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Silvia T., Simona Tache, Iulian Tănase, Alex Tocilescu, Răzvan Ţupa, Luiza Vasiliu, Anca Vieru.

 

hgd10SB: Este acceptat romanul în Guinness World Book?
GHD:
Documentaţia a fost definitivată, dosarul a fost înaintat pentru validare, aşteptăm răspunsul. Interesant este să-ţi dai seama, reconstruind evenimentul, ce anume poate servi ca probă a autenticităţii: spre exemplu, faptul că documentul exportat de pe platforma de editare are trecut la Properties faptul că e creat pe 15.12.2012 la 3:12 PM şi este modificat pe 15.12.2012 la 5:09 PM. Nu m-am mai atins de el, ca să nu i se schimbe aceste coordonate.

 

SB: Ocazia de a se exprima 53 scriitori intr-un roman cursiv poate deveni un reper în literatura autohtonă? Se poate relua proiectul?

GHD: Proiectul poate fi reluat oricând de către cineva care ar dori îmbunătăţirea timpului, dar nu cred că ar mai merita efortul, întrucât valoarea lui a stat şi în sau cu precădere în ineditul evenimentului. E drept, au mai fost tentative în istoria recentă de a scrie cărţi rapide (făcute fie din sms-uri, fie din fragmente independente, fără îngrădire de gen literar), de cărţi colective nici nu mai vorbesc. Dar să se scrie un roman coerent, după regulilele standard ale romanului, într-un timp atât de scurt, nu a mai încercat nimeni. De aici poate şi scepticismul unora. Pe site-ul unde a fost postat filmul The Making of…, realizat de Veioza Arte, a apărut un comentariu de genul “nu credeţi tot ce vi se spune, că e un montaj, e o manipulare etc.” Evident că era un montaj, nu poţi pune pe net tot ce ai filmat timp de 9 ore, dar scepticismul acesta e semn clar că proiectul nostru a fost perceput, în subconştient măcar, ca o minune. (De altfel, păstrez ca probă a veridicităţii un mail de refuz din partea unui prozator, care îmi reproşa cu o seară sau două seri înainte de eveniment, că nu-i spusesem despre ce urma să fie vorba.) Pe alt site, un blogger foarte acid scria că, de fapt, romanul Moş Crăciun & Co. ar fi fost scris în 290 şi ceva de ore, pentru că dacă înmulţeşti cât a scris fiecare cu numărul de autori, atâta îţi dă. Ce să mai spui? Cam aşa ceva se întâmplă când îţi scapă dimensiunea de simultaneitate a evenimentului istoric, iar conform logicii acelui blogger, piramidele nu există sau sunt, în cel mai bun caz, abia în faza incipientă a construcţiei, pentru că – toate indiciile arheologice concură în acest sens – la realizarea lor au muncit zeci de mii de oameni pe parcursul unor ani buni, deci nici măcar stră-stră-strănepoţii noştri nu le vor prinde terminate. Dar toate astea arată că societatea românească e vie, se apără, din instinct de conservare, în faţa noului şi îşi exteriorizează astfel angoasele, după cum, realizând cel mai rapid roman din lume, societatea românească a experimentat un moment de graţie sufletească.

Ne-ar plăcea să credem că proiectul acesta nu a fost un eveniment singular, că nu am trăit doar o poveste de Crăciun, în care așteptam minunile să se întâmple. Minunile se pot întâmpla zilnic, pentru că stă în puterea noastră să concepem proiecte care să dea valoare literaturii române contemporane, nu-i așa? 

Interviu realizat în ian. 2013.

Foto: Arhiva SemneBune, de la evenimentul de lansare a romanului, Librarium Bastilia.

De la evenimentul de scriere creativă, s-a menționat aici, de la fața locului.

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ciprian Burcovschi
Columnist & consultant editorial

este fondatorul AdLittera PRO-CSR și făurar de platforme culturale experimentale. Specialist în comunicare vizuală, Ciprian este implicat în mai multe programe socio-culturale. Îi plac oamenii care vor ceva de la viață și care doresc să lase ceva bun în urma lor.

Număr articole publicate : 62