Marea

Un început de octombrie călduros. Încă dimineaţă, simt cum pui mici şi reci de vânt se strecoară pe sub puloverul subţire. Briza parcă muşcă. Nisipul scârţâie sub bocancii vişinii. Pielea se înfioară. Plaja e pustie, doar un pensionar îşi omoară orele pescuind în depărtare. Ochii ei sclipesc nebuneşte. Pot, întreabă. Poţi orice, răspund. Hainele se topesc şi rămâne albă.

 

Parcasem maşina în apropierea gării iar ea mă aştepta mai frumoasă ca oricând. Deschise portiera şi-mi sări în braţe. Cum îi miroasea pielea, doamne, dumnezeiesc e mirosul de femeie. Ce vrăjitorie, era chiar în braţele mele. Cu doar câteva ore în urmă era pierdută într-unul din oraşele lumii. Unde vrei să mergem? Vreau să văd marea, spuse.

 

Apa mării e rece. O simt pe pielea ei, îi aud glasul, îi simt mângâierea. Tânără cu sânii-n vânt, parcă îl aud pe Alifantis. De ce mă tulburi până-n prag de nebunie?! Miroase a peşte şi a alge putrezite, miroase a iubire. Mă loveşte gelozia când te privesc iubindu-te cu trupul acela de apă. Te văd ieşind şi mă reped către tine să te învălui într-o pânză colorată, ţi-o înnod deasupra sânilor, să te feresc de privirile curioşilor.

 

Surâdea marea cu dinţii ei de spumă, iar noi ne feream trupurile goale de căldura nisipului toropit. Ţi-am smuls bucata de ţesătură cu furie, părul îţi mirosea a briză şi pielea îţi era tăvălită în sideful nisipului. Apoi n-am mai ştiut nimic, s-a topit totul în jurul nostru.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 25