J.R.R. Tolkien – Hobbitul. O călătorie neașteptată

coperta_2759_big.gifPrimul lucru care m-a făcut să mă hotătăsc să cumpăr cartea și apoi să o și citesc (pe lângă motivele de mai jos) a fost coperta. Eu chiar cred că o coprtă atrăgătoare contează, laolaltă cu designul cărții, calitatea hârtiei sau formatul. Când intru într-o librărie aceste lucruri îmi sar în ochi prima dată și mă determină să răsfoiesc o carte. Mi s-a întâmplat să nu am habar despre o carte, să îmi fie total necunoscută, dar să îmi placă atât de mult cum arată încât să o cumpăr. Bineînțeles, contează și calitatea scriiturii sau traducerea (dacă e vorba despre o traducere) dar eu sunt adeptul cărții (și) ca obiect, astfel că dacă nu arată bine, nu o cumpăr, doar dacă este vorba despre cartea unui autor despre care știu că merg la sigur și nu există o altă ediție, mai nouă, mai bine pusă la punct. Editura RAO a făcut o treabă excelentă din acest punct de vedere și noua ediție a romanului arată excelent: copertă cartonata, supracoperta și imaginea hobbitului care privește din căsuța lui înspre o lume de aventuri, m-au tras de mânecă. Am aflat mai apoi că și traducerea, Irina Horea (text) și Ion Horea (versuri), este una foarte bună. Acum câte ceva despre carte.

Încă nu citisem Hobbitul, probabail am așteptat să apară filmul, să-l văd și să devin curios despre ce se mai întâmplă în continuare, fiindcă Peter Jackson s-a gândit să-l facă în trei părți. Citisem Stăpânul inelelor, era cazul să citesc și Hobbitul până la urmă. Este o carte clasică, ușor de citit, ușor de îndrăgit, ușor de înțeles, mai puțin complexă decât celebra trilogie, este într-un fel un prequel al acesteia. La fel ca în Stăpânul inelelor, în Hobbitul se merge foarte mult: peste munți și văi, prin peșteri, păduri, peste sau prin ape, uneori se și zboară. Și cum nu e frumos să treci prin locuri, fie ele noi sau deja cunoscute, fără să vorbeștii cu oamenii (sau alte ființe), pe parcursul lungii călătorii se vizitează prieteni vechi (cum ar fi elfii), se fuge de dușmani vechi (cum ar fi goblinii) sau se fuge de dușmani noi (trolii de exemplu). E tot o fugă. De aceea, momentele mele preferate din carte sunt acelea când se stă, se spun povești, se cântă sau se fac planuri.

În acest roman apare și Gollum pentru prima dată și întâlnirea dintre Bilbo și micuța ființă damnată și nebună este unul dintre pasajele mele preferate. Mi-aș fi dorit să fie mai extins, să se întâmple mai multe lucruri, dar asta se întâmplă în Stăpânul inelelor. Alături de prima parte a romanului, când Gandalf îl convinge pe Bilbo să se alăture gnomilor cei furioși, amuzanți, viteji și ușor de ținut minte, episodul cu Gollum e printre cel mai interesante, mai ales pentru că aici dialogul e de cea mai bună calitate și încărcătura psihologică este mai evidentă și mai mare decât în restul cărții.

Povestea în sine este plină de imaginație, te prinde și chiar dacă este destul de previzibilă, stilul lui Tolkien face toată magia. Se vede că limbajul este important și felul în care se povestește o aventură uneori este mai savuros decât aventura în sine, dar să nu uităm că Tolkien a fost lingvist și profesor. Aventurile sunt destul de cuminți pentru un cititor modern, însă probabail pentru perioada în care a fost publicat prima dată romanul, au fost considerate provocatoare. Pot să înțeleg de ce un autor tânăr precum China Miéville militează pentru o depărtare de Tolkien, pentru un nou fel de a spune o poveste, pentru ceva mai ciudat, mai violent și de aceea a apărut new weird-ul, însă cum spunea și George R. R. Martin, de bine, de rău Tolkien încă provoacă valuri și încă este citit la o jumătate de secol de la publicarea cărților, lucru greu de obținut pentru orice fel de scriitor, orice ar scrie.

Hobbitul, la fel ca și celelalte cărți ale lui Tolkien, este un clasic, o lectură agreabilă și obligatorie pentru orice cititor, fie că este sau nu pasionat de fantasy. Lumea lui Tolkien este fascinantă într-adevăr și cui nu-i plac hobbiții până la urmă? Sunt leneși, bonomi, inteligenți, conservatori, hedoniști, buni bucătari și gazde excelente. În plus, sunt utili când pornești într-o aventură periculoassă, fiindcă știu să se furișeze, știu să răspundă la ghicitori și dacă mai găsesc și inele magice, atunci succesul este garantat. Eu recomand călduros Hobitul oricărui om care vrea să își petreacă o după-amiză agreabilă citind o carte dintr-o altă lume.

Titlu: Hobbitul
Autor: J.R.R. Tolkien
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Irina Horea (text) și Ion Horea (versuri)
Numar pagini: 320

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Ion-Valentin Ceaușescu este coordonator „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Comentarii

  1. O am si eu. Abia astept sa termin sesiunea, sa am timp sa ma ocup de ea.