Interviu cu un cristian

uncristianSemneBuneLiteratură română scrie pe mine e un slogan foarte curajos. Care a fost impactul acestuia în primii trei ani de CDPL?

Literatura română scrie pe mine e un slogan suficient de vechi şi de bine susţinut, mai ales pt valul copy paste care bântuie prin editoriada românească. În 3 ani am schimbat radical felul de a trata scriitorii şi cărţile. N-am privit scriitorul ca pe-o icoană, nu ne-am sfiit să ironizăm xeroxurile mai vechi şi mai noi, am făcut demonstraţii de „forţă”: cum să arate o carte, cum să ai toate titlurile ca ebook – a se vedea când am început s-avem ebook-uri, ducem scriitorii cu documentare în cinema, am avut un PR junior, ca vârstă, am încurajat să devină editori studenţi de la masterul de teoria şi practica editării de la Facultatea de Litere, avem festival lunar al editurii în Club A, accesorii proprii (tricouri, cercei, broşe inspirate de cărţie CDPL), deci avem o identitate şi o linie. Şi, în august şi istoria editurii, ca documentar separat. În plus, am fost cenzuraţi (de librării – şi n-am văzut curajoşi care să ne ţină partea, de târguri de carte), n-am servit ICR-ul cu prezenţa noastră, nu ne-am asociat cu pleşcarii şi compromişii de tot felul.

SB: De ce doar literatură română?

uc: Piaţa literară din România e mai mare, pentru un scriitor tânăr, decât orice piaţa externă. În plus, nefiind angrenat în schimburile culturale la nivel înalt dintre elita naţională şi exterior, n-am cum să pariez pe ceva necunoscut.

SB: Care sunt cele mai vândute titluri ale editurii din 2010 şi până astăzi? Pe ce outsideri ai pariat şi au devenit bestseller-uri ale editurii?

uc: Aproape toate titlurile şi-au epuizat tirajele, ceea ce înseamnă că am estimat cât de cât corect. Playlist de Mihnea Blidariu şi Oameni de Mihai Mateiu au vândut peste 700 ex. Și-ar mai fi.

SB: În România poezia nu se vinde, motiv pentru care librăriile ţin aceste cărţi foarte bine ascunse. În România nu se mai citeşte, motiv pentru care unele edituri se reorientează spre zona glossy. Mergând după aceste scenarii postapocaliptice ar trebui să ne facem cu toţii bagajele şi să emigrăm. Care este realitatea dincolo de clişeele de mai sus?

uc: Orice carte vinde în România. Trebuie să fii prost să nu poţi vinde o carte în măcar 100 ex. Asta dacă vorbim de publicul de . Povestea asta cu poezia care nu vinde o tot scot în față editori de doi lei, genul de trepăduși care multiplică pe la xeroxuri cărți pentru care n-au acte și nici tiraje declarate. E mai simplu să justifici de ce n-ai cărți în librării așa, spunând că nu se vinde, nu se cumpără, decât să spui că n-ai casă de marcat sau documente. Realitatea e că pentru orice carte există cumpărători (trebuie să-i cauți, asta e), că bibliotecile practică un clientelism incredibil (pentru că și bibliotecile intră în hora achizițiilor și asigură viitorul unei cărți), că piața e plină de pirați care navighează prin băltoaca speculei și-a imposturii. Numără câte edituri se agită pe la târgurile de carte și-o să vezi că nu prea se plâng că scorurile sunt mari. Din păcate, piața a ajuns pe mâna unor intermediari.

SB: Organizezi şi o serie de întâlniri, în Club A, dar şi în ţară, intitulate CDPL Fest. Care e impactul lor şi cum modifică ele vânzarea de carte?

UC: Organizez întâlniri cu publicul din 2001, când erau ceva SF, acum sunt o simplă formă de interacțiune. Nu mă preocupă foarte mult numărul publicului (dovadă că mulți studenți din 2001 s-au retras din povestea literară), cât calitatea lui. Și publicul e de mai multe feluri, nu am încredere în oameni care au interes pe termen scurt sau care sunt atrași de literatură doar pentru a fi legitimați în ea. Cred că orice student la litere e un posibil public literar. Dar practica mă contrazice. Vânzările nu țin neapărat de publicul să-i spun fidel. Ele variază și sunt greu de explicat. De-asta prefer publicul fără idei preconcepute, care e capabil să gândească, nu să se lase pe mâna bloggerilor de conjunctură sau să vadă în literatură ceva cool. Prefer publicul dispus să învețe și să replice, nu cel mut și docil. Pe scurt, publicul participativ și activ literar, care sesizează diferențele și înțelege nuanțele.

SB: Ştiu că la unul din evenimente, cred că toamna trecută, te-ai confruntat cu o situaţie stranie. Cineva luase prea în serios titlul cărţii tale (Morţii Mă-tii, n.r.). Vrei să povesteşti puţin incidentul respectiv?

uc: Incidente sunt tot timpul. Dar cartea s-a dat în 2000 de exemplare (e dintre titlurile care se vând singure, nu pentru statistici). N-aș vrea să-mi aduc aminte de toate poveștile astea.

SB: De foarte multe ori ai susţinut că nu eşti scriitor. Cu toate astea, romanul tău a prins bine atât la public, cât şi la critică. Acum vreo săptămână chiar a câştigat un premiu de debut al revistei Accente. Care e treaba cu această carte?

uc: Vom vedea la ecranizare, atunci m-aștept la receptarea reală. E un pariu că oricine poate scrie un roman, dacă are ceva de spus. Adică nu trebuie să te dai scriitor ca să scrii ceva ok. M-am lămurit cu foarte mulți care se pretind scriitori, de diferite vârste, și nu vreau să mă pretind ceea ce alții cred c-ar fi, dar nu prea sunt. Cu toată modestia, am pierdut 8 ani ca s-o scriu și nu mi-e rușine. Adică, să-mi fie cu iertare, am citit atâtea rateuri în ultimii ani, că-mi pare și rău că am putut să dezamăgesc. Mulți se-așteptau (poate că așa sunt eu, nu inspir încredere și trebuie să demonstrez tuturor ceva) să fie o porcărie. Tot felul de scriitorași viteji, cu deja multe cărți care s-au înălțat deasupra magiunului editorial permisiv. Mai ușor! Nu cred că avem mai mult de 350 de scriitori în România în acest moment. Ah, autori de cărți, grămadă! Dar nu vreau să jignesc pe nimeni, mai ales „oficialii”. Doar mă tem că, fără să fie o capodoperă, MM-ul e mult mai bun decât foarte multe din cărțile marilor speranțe, publicate pe genunchi de marile case editoriale care au descoperit literatura contemporană strict din interes (comercial, de imagine). Nu detaliez.

SB: Să ne întoarcem puţin la zona editorială. Care sunt cele mai crase erori ale editorului de carte din România? Pe de altă parte, unde greşeşte autorul român când se adresează unei edituri?

uc: Păi cam asta e greşeala. Că se adresează unor edituri care nu există. Atâta timp cât nu face distincţia între o editură şi un xerox, îşi merită soarta. Unii fac miştouri de noi că suntem mici pe piaţă, că vine nu ştiu ce zmeu din urmă şi ne papă cărţile, că nişte băieţi mai spală nişte bani publicând cărţile autorilor români. Asta fac din 1997, scot literatură română contemporană. Pe banii mei sau pe bani din proiecte câştigate în luptă dreaptă, încercând să nu rămân cu datorii (când am primit fonduri am pus prețuri imbatabile, și le-am păstrat). Răspunsul la aceste ironii ale zmeilor și feților frumoși din industrie e simplu: da, suntem o editură mai mică, dar avem soft licenţiat (ceea ce nu ştiu dacă şi autorul înţelege, pt că el e mereu pus doar pe fugă, să scoată cât mai mult şi cât mai repede), nu ne este ruşine să spunem că avem probleme financiare pt că ne blochează intermediarii – librăriile nu plătesc ce au vândut deja, abia acum învățăm să facem șmecherii (când se vor scrie memoriile marilor editori, dacă se vor scrie, să vedeți acolo lucruri!), suntem, deci, la început. Și ca interes, și ca nivel de compromis. Știu voci care deja ne-acuză. Ba că unii autori mai contribuie la tiraj, ba cu o atitudine de egalitate între autor și editură (de parcă ar trebui cineva subordonat în povestea asta). Da, avem 4-5 titluri la care autorii au contribuit financiar, dar înțelegerea e clară. Suma dată îți aduce înapoi peste 100 exemplare (în afara protocolului pentru presă, care sare de 25 de exemplare). E un deal corect, mai ales dacă respectivii autori și le vând mai departe. Și e corect și pentru că se fac acte pt treaba asta, nu le dăm pe ochi frumoși. Se spune că ne-am compromite dacă ne folosim (într-un procent mic, repet) de niște bani de la autori, că marile edituri n-ar face asta. Să fim serioși! Mai toate cărțile din afara colecțiilor apar pe banii autorilor (în alte părți). Doar că nu se recunoaște treaba asta. Diferența e că noi băgăm toate titlurile în librării, alții le pasează integral autorilor, nepunându-le nici măcar pe site. Mai departe, autorul trebuie să înțeleagă că editarea unei cărți nu înseamnă exclusiv plata tiparului. Tiparul e 70% din costul unei cărți. Dacă vrei ebook, redactor, difuzare, se-adaugă. Nu cer bani autorilor decât celor care sunt dispuși să ofere și își pot vinde și singuri cartea. sau care se ofere să faă asta. Nu e un semn de disperț, ci o înțelegere. Contabilitatea și alte cheltuieli intră și ele într-o afacere editorială. De-asta nici nu vreau să fiu prieten cu autorii. Prieteniile literare sunt cele mai păguboase în poveste. Am intrat în industrie ca să schimbăm regulile și să ajungem la normalitate: o circulație a cărților, ebookuri, documentare cu scriitori, cărți care să arate a cărți, cărți scoase legal. Nu transformăm o carte în prioritate, nu oferim și nu cerem mai mult decât trebuie. Dacă ar exista agenți literari, dacă librăriile ar plăti și ar ajuta realmente industria prin proiecte și seri de lectură, dacă publicul s-ar învăța să plătească bilet la lecturi, dacă și dacă și dacă, poate o s-avem o piață mai bună. Deocamdată, învățăm din mers (inclusiv părțile mai puțin bune ale competitorilor, să nu vă imaginați că e fair play pe undeva) și sperăm să nu ne abatem de la obiectiv: cărți bune, care să arate bine și să nu ne bage-n faliment.

SB: Luna aceasta demarăm împreună (CDPL şi SemneBune) campania . Care este miza acestui demers pentru CDPL, mai ales că vorbim de cărţi de ?

uc: Să demonstrăm și că vara se pot face lucruri. Mai ales gesturi poetice.

SB: Ce urmează pentru CDPL, cum va arăta următorul CDPL Fest?

uc: Lansarea seriei de documentare și aniversarea a 3 ani de muncă în folosul comunității literare.

SB: În finalul interviului, aş vrea să faci o recomandare de lectură pentru cititorii SemneBune.

uc: O telenovelă socialistă de Doru Popms

sursa foto aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392