Interviu cu Laura Albulescu

laura_albulescu_1 SemneBune: Iubitorii de literatură contemporană, dar nu numai, te cunosc din postura de redactor-şef al Editurii , iar bucureștenii te întâlnesc frecvent la evenimentele de la Librarium Bastilia. Mai puţini ştiu despre colaborările tale cu Dilema Veche şi Observatorul Cultural. Şi mai puţini cunosc traducerile tale (Pierre Bourdieu sau Daniel Arasse) şi, cred că nu greşesc, cel mai puţin cunoscut este volumul pe care l-ai coordonat, Prima mea dezamăgire în dragoste (, 2009). Sunt şi altele? În care dintre aceste roluri te simți cel mai bine?

: Faptul că mă împart profesional între Editura ART şi Librăria Bastilia este uneori schizoid, trebuie să recunosc. Nu de puţine ori mi se întâmplă să spun Editura Bastilia, de pildă. Dar baletul între cele două domenii mi se potriveşte mănuşă şi mi se pare foarte pasionant. Când se întâmplă să scriu pentru o revistă, o fac numai din plăcere şi fără să mă iau foarte tare în serios. În cazul traducerilor, mă iau foarte în serios şi sunt destul de selectivă: m-am oprit numai la titluri non-fiction până acum, în special lucrări de sociologie. Pierre Bourdieu era normal să figureze pe lista mea pentru că este autorul pe care îl studiez intensiv de ani buni, aşa că am sfârşit, previzibil, prin a-l publica şi a-l şi traduce. Nu vedeţi nimic de Daniel Arasse este un caz special fiindcă exerciţiile de stil ale acestui excelent teoretician şi istoric al artei m-au sedus iremediabil şi, din momentul în care am citit-o, mi-am dorit, cu un egoism total, să fiu eu persoana care o va traduce în română. În cele din urmă, a ajuns cartea care îmi este cea mai dragă şi de care sunt chiar mândră. Ţinând cont de faptul că a fost un succes – vorbesc de 3500-4000 de exemplare vândute, ceea ce pentru piaţa de carte din România nu e deloc de lepădat -, n-aş spune că sunt chiar puţini cei care cunosc traducerile pe care le-am semnat. Oricum, ţinând cont de firavul timp liber de care dispun şi de onorariile traducerilor la noi, e evident de ce îmi aleg proiecte foarte personale sau de care sunt puternic ataşată.

La fel de multă plăcere mi-a produs îngrijirea seriei “Prima dată”. Am coordonat, într-adevăr, volumul al treilea, intitulat Prima mea dezamăgire în dragoste, şi am recidivat recentissim, ocupându-mă, împreună cu Andra Matzal, de ultima apariţie din această serie gândită de la bun început ca fiind una limitată. În mod ironic sau mai degrabă autoironic, titlul acestui ultim volum este chiar “Prima dată” şi, spre deosebire de celelate teme, care au fost impuse, cei invitaţi să scrie au avut libertatea alegerii. Rezultatul e, zic eu, încântător pentru că zeci de memorii afective adunate laolaltă au distilat un gust foarte personal şi autentic.

În rezumat, toate aceste ipostaze pe care le-aţi enumerat (le-aş numi mai degrabă aşa, nu roluri) mă reprezintă şi mă simt bine în pielea mea de fiecare dată când le activez.

 

SB: Anul trecut ai fost în echipa care a coordonat scrierea celui mai rapid roman colectiv. A fost omologat recordul? Am avut un dialog interesant cu Horațiu Decuble pe această temă, la cald. Care sunt ecourile, la aproape jumătate de an de la  apariția lui Moş Crăciun & Co?

LA: A fost o experienţă foarte entuziasmantă pentru mine, în ciuda efortului deloc de neglijat pe care l-a presupus. În săptămânile următoare aşteptăm un răspuns oficial din partea Guinness World Records. A durat mai mult decât ne aşteptam din cauza faptului că nu există o astfel de categorie, noi inaugurând-o practic, motiv pentru care omologarea reclamă ceva mai mult timp şi efort. Afişarea unei etichete cu “Record Guinness Book” nu a fost însă neapărat miza principală a acestui proiect. “Metarecordul” şi pariul nostru a fost să aducem împreună 53 de scriitori foarte diferiţi ca voce şi structură, capabili să lase deoparte orgoliile personale, să se trezească foarte devreme într-o sâmbătă dimineaţă geroasă de decembrie pentru a scrie la comandă şi sub o imensă presiune, păstrându-şi individualitatea, dar integrându-se într-un întreg polifonic şi închegat. Incredibil, dar nu a lipsit nimeni de la apel şi toţi s-au comportat ultraprofesionist. Multă lume a fost mefientă – de cele mai multe ori, e drept, înainte de a citi cartea – că rezultatul e îndoielnic şi că nu ne-a “mânat în luptă” decât gustul pentru senzaţional şi o miză exclusiv cantitativă. Or, îmi pare rău să dezamăgesc scepticii de serviciu, dar lucrurile nu stau chiar aşa. Din punctul meu de vedere, cele mai frumoase ecouri au venit de la sciitori înşişi: foarte mulţi mi-au spus că au fost grozav de plăcut surprinşi să constate cât de bine se leagă lucrurile în roman, câte intuiţii extraordinare au avut simultan oameni care nu au vorbit între ei şi au stat în camere diferite. Încântarea lor mi s-a părut cea mai frumoasă recomensă pe care a adus-o această aventură. Dar, dincolo de asta, am întâlnit în librărie oameni din afara proiectului care au cumpărat, de pildă, fără să clipească 6 exemplare (pentru familie şi prieteni). 

 

SB: Insolitul scrierii acestui roman a ajutat și vânzările, dincolo de reputația editurii?

LA: Da, în mod categoric, lumea a fost interesată să vadă ce-a ieşit în urma acestui experiment. Îmi aminesc că primul cumpărător al lui Moş Crăciun & Co. a fost un client din Bastilia care căuta cu totul altceva atunci, dar, văzându-mă cu un exemplar în mână (cartea venise de câteva minute şi mă uitam şi eu curioasă cum a ieşit), mi l-a sustras aproape instant, înainte ca volumul să fi fost expus la raft. Ceea ce m-a încântat, se înţelege. În plus, pot să vă spun că, cel puţin în Bastilia, Moş Crăciun & Co.  a fost cea mai bine vândută carte în 2012, deşi a apărut la finalul lunii decembrie.

 

SB: Dacă ai relua proiectul, ce anume ai schimba în desfășurarea lui?

LA: Evident, platforma colectivă de editare pe care o alesesem care a clacat la o oră de când cei 53 s-au apucat să scrie, pierzând tot ce scriseseră. Aşa se face că fiecare a lucrat apoi solipsist într-un document word, fără a putea vedea ce au scris ceilalţi. De aceea mi se pare că este cu atât mai lăudabil că întregul, după ce tragem linia finală, “se ţine”, cum se zice. De aceea mi se par cu atât mai lăudabile efortul, concentrarea şi talentul tuturor.

Echipa a fost excelentă şi ireproşabilă, nu aş schimba nimic. Poate doar anotimpul.

 

SB: Să vorbim puțin despre Gala Bun de Tipar II, unde ART a obținut o distincție. Poți să povestești puțin despre ce e vorba?

LA: La prima ediţie a Galei Bun de tipar, cea de anul trecut, Editura ART a câştigat premiul “Cea mai bună colecţie” cu “Prima dată”, iar anul acesta imprintul , dedicat literaturii pentru copii, a plecat acasă cu premiul “Cea mai bună carte pentru copii şi tineret” pentru antologia Ce poţi face cu două cuvinte. Juniorii. Volumul câştigător este un proiect unic: după cum vă puteţi da seama din titlu, este un volum creat de cei mici, scris şi ilustrat integral de copii. Textele sunt semnate de 20 de autori cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani selectați de juriul concursului Locuiește în poveste, format din Liviu Papadima, Florentina Sâmihăian, Simona Popescu și Ioana Nicolaie din mai mult de 1 000 de texte primite la redacție de membrii Editurii , cel de-al 21-lea scriitor fiind preferatul membrilor comunității de lectură eucitesc.ro.

 

laura_albulescu_2SB: Editura pe care o reprezinți s-a dezvoltat foarte bine pe palierul literaturii pentru copii. Iată imprintul Arthur, al Grupului Editorial ART. Care sunt, în momentul de față, nevoile în piața cărții pentru cei mici?

LA: Editura Arthur se adresează copiilor şi adolescenţilor care fac încă efortul de a mai citi şi a reuşit într-un timp foarte scurt să se impună masiv pe piaţa de carte din România. Arthur înseamnă literatură pentru copii de cea mai înaltă calitate, înseamnă cărţi bine traduse, din respect pentru plăcerea celor mici, dar şi pentru formarea lor intelectuală, şi mai înseamnă cărţi foarte frumoase, toate închegate într-un proiect coerent şi pe termen lung.

Cam acestea ar fi nevoile pieţei de carte pentru copiii din România, o piaţă subdezvoltată deocamdată, trebuie s-o spunem, în comparaţie cu alte pieţe mature şi aşezate. La fel cum trebuie să admitem că întrunirea calităţilor de care vorbeam mai sus nu se întâmplă la noi pe cât de des ne place să credem.

 

SB: Se apropie Bookfest. Ce pregătiți pentru acest important eveniment?

LA: Editura Art se va prezenta cu titluri numai unul şi unul, cum v-a obişnuit. Iniţiem câteva serii de autor noi, cu nume majore: Peter Carey cu Oscar şi Lucinda, V.S. Naipaul cu Enigmatica sosire, continuăm seria J.M.G Le Clézio cu Hazard, F. Sagan cu Vânătăi pe suflet, vă oferim ultimul roman al lui Thomas Bernhard, Extincţie, şi, nu în ultimul rand, ultimul volum din seria “Prima dată”.

Copiii vor avea parte de un regal, graţie Editurii Arthur care le-a pregătit minunăţii ca Jurnalul unui puşti volumul 6, Însemnările unei puştoaice volumul 4, R. J. Palacio, Minuni, Rick Riordan, Percy Jackson şi olimpienii. I. Hoţul de fulgere, Gary Paulsen, Toporişca, Erich Kästner, Emil şi cei trei gemeni, David Walliams, Băiatul miliardar, Ioana Nicolae, Arik şi mercenarii, Florin Bican, Reciclopedia.

Editura Paladin, dedicată cărţilor science fiction şi fantasy, aşteaptă să achiziţionaţi ultimele apariţii: China Miéville, Regele Şobolan şi David Brin, Poştaşul.

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. Implicat în media culturală și Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392