Interviu cu directorul editurii Herg Benet, Alex Voicescu

919938_628052320542771_736982108_oSemneBune: Editura a fost asociată de foarte multe ori cu muzica . Cum te simţi în această postură? Este ăsta un instrument eficient de promovare pentru ?

Alex Voicescu: În liceu, în facultate, chiar, de multe ori când aflai că cineva ascultă muzică , ăsta era un semn că respectivul este cineva ok, cu care ai ce vorbi, e cumva un etalon sub care nu coborai. Ştiai că se poate încadra în categoria „intelectualilor”, spre deosebire de marea masă a… celorlalţi. Pentru un puşti sau un tânăr e un mijloc foarte bun de catalogare şi de relaţionare socială, asta pentru că de obicei gusturile pentru muzica mai „cultă”, un jazz, muzica clasică, opera, muzica experimentală, pe toate acestea le prinzi mai târziu, ca vârstă. -ul îţi cere o anumită capacitate de empatie pe care nu o poate oferi / primi oricine, deci eşti ok ca om, până la urmă :). Mai mult, sub numele de stau foarte multe genuri, extrem de diferite ca stare de spirit; poate să înceapă de la folk şi poate să se termine la extreme metal. Cum cei care citesc pe bune în România sunt o categorie de populaţie minoritară, alăturarea unei edituri care nu publică maculatură cu muzica este de la sine înţeleasă, în termenul larg al accepţiei acelui tânăr care îşi alege prietenii iniţial după criterii convenabile. (Oricum, în paranteză fie spus, eu chiar nu am prieteni sau cunoscuţi pe care să îi apreciez şi care să nu guste muzica .) Herg Benet, deocamdată, nu îşi doreşte cititori manelişti şi nici amatori de samba, fapt ce, în contrar, s-ar fi transpus în a publica cărţi de genul celor de self help penibile, cu 55 de paşi pe care, de prost ce eşti, nu poţi să îi faci singur, ci doar cu ajutorul unui „secret” minunat, pe care doar tu şi alţi câteva milioane de oameni îl mai ştiţi. Fiecare editură îşi are cititorii pe care îi merită, iar noi se pare că merităm rockerii :))

SB: În primii doi ani de activitate, editura a publicat câteva titluri notabile pentru poezia de azi. O să citez câteva exemple: Adrian Suciu – Mitologii Amânate (antologie de autor, 2011), Aleksandar Stoicovici – Vineri (2011), Sorin-Mihai Grad – Surogat (2010) sau George Serediuc – Soarele mecanic (2011). În ultima vreme însă publicaţi din ce în ce mai puţine titluri de poezie. Care ar fi motivele?

AV: Motivul e unul singur, din 2014 editura Herg Benet nu o să mai publice deloc poezie. Am avut câteva contracte deja încheiate şi am vrut să ducem proiectele respective până la capăt. Poezia va fi doar sub îndrumarea noului imprint Herg Benet, editura . Este o repoziţionare pentru Herg Benet în zona unei literaturi mai atractive din punctul de vedere al publicului larg.

SB: Cum se poate susţine o editură de nişă pe o piaţă dominată de câţiva jucători importanţi? Care sunt principalele obstacole pentru Herg Benet?

AV: Nu se poate susţine. Banii pentru apariţia celor peste 60 de cărţi de până acum de la Herg Benet au venit din propriul buzunar, în cea mai mare parte, dacă exclud cele câteva sponsorizări de la stat sau câteva alte sponsorizări particulare, dar minore. Eu am plătit tiparul, eu am plătit cheltuielile de regie, eu am plătit salariile, eu am plătit costurile de promovare, eu am dat drepturi de autor în avans. Pentru mine a fost foarte greu, nu sunt un om bogat, din contră, dacă ma uit în acest moment în portofel am vreo 20 de lei la mine:)). Ce s-a întors din vânzarea cărţilor nu a acoperit nici jumătate din cheltuielile de până acum. Iar când un critic ca Marius Chivu sau Daniel Cristea Enache spune că „hai mă, plecaţi de aici, că nu aveţi cum să nu cereţi bani de la autori, toţi fac asta, cum altfel!?” – un fel de „vă imbuibaţi şi mai vreţi şi recenzii” –  sau o librărie cum e Cărtureşti te amână cu anii când vine vorba să îţi dea banii pe cărţile vândute (bani încasaţi de altfel de ei de la cumpărătorii cititori ai Herg Benet, dar care nu mai ajung şi la noi la editură, ci se pierd pe drum) şi te iau la mişto cu texte de genul „păi voi oricum aţi primit de la început de la autori banii pe cărţile astea de le punem noi pe raft, voi ar trebui să ne plătiţi că să vi le expunem, ia ciocu’ mic şi joc de glezne marş înapoi”, eh, atunci ce poţi să mai zici? Nu-i a bună.

Dincolo de aspectul financiar, foarte important este cel al mentalităţii colective. Românii sunt un popor foarte gregar, românul nu prea e independent cu gândurile proprii, aşteaptă să i se spună ce să facă, ce să gândească, cum să se îmbrace, la ce să se uite la TV. La fel e şi pentru ce cărţi să citească. Dacă intră un român într-un restaurant gol, pleacă val vârtej în secunda doi, că doar nu e să mănânce fără să îl vadă nimeni! Aşa şi cu cărţile. Aude cumva că trebuie să citească o anumită carte, repede pe ea. Cum poţi să ai un public numeros dacă nu te adresezi proştilor?

O altă problemă a editurii Herg Benet e mult mai aplicată. Ai spune că rămân destui care să cumpere cărţile Herg Benet, chit că suntem un popor de manelişti. Dar nu e aşa. Cei care sunt cât de cât deştepţi sunt însă foarte orgolioşi. Au bine stabilite nişte reguli de cum ar trebui să arate lumea, pe care şi le-au făcut poate întemeiat, filosofând pe bune câţiva ani, dar pe care nu şi le mai verifică în timp. Trăim într-o altă lume decât cea a cerului înstelat kantian. Avem alte nevoi şi alte conjuncturi macrosociale, alte modalităţi de exprimare a personalităţii. Să nu citeşti o carte doar pentru că are în text cuvinte obscene e inadmisibil! Te desfiinţezi ca om cu pretenţii. Se presupune că ar trebui să fii în stare să ajungi la substratul lucrurilor, la cauze şi mecanisme, acolo ai maximum de satisfacţie intelectuală. Fată de pension poate să fie oricine, dar nu s-ar însura nimeni cu ea.

SB: Care sunt cele mai vândute titluri ale editurii Herg Benet?

AV: O carte care să vândă presupune mii, zeci de mii de exemplare. Conform acestui criteriu, s-au vândut doar cărţile Cristinei Nemerovschi şi atât. De ce e aşa e o discuţie prea lungă.

SB: Ce trebuie să ştie un autor care doreşte să publice la voi? Cum trebuie să arate manuscrisul ideal?

AV: Primesc sute de manuscrise, lucru normal pentru un editor. Dar nu reuşesc să termin nici a zecea parte din ele. Efectiv nu se pot citi! E pierdere de vreme să asculţi elucubraţii plictisitoare, în care un suflet chinuit (doar e scriitor, nu?) îşi pune pe tavă tot ce are el mai sincer. Srry, văd foarte transparent cum eşti, dar în definitiv nu eşti nimeni, nu contezi ca om, ca scriitor ce vrea să se adreseze unui public. Nu ai ceva de spus. Dacă un judecător aflat în instanţă, la un proces, ar sta să asculte lamentaţiile unei gospodine care vrea să divorţeze şi care înşiră timp de ore întregi toate rufele murdare pe care nu şi le-a spălat apropiatul fost soţ, atunci job-urile disponibile pe piaţa de muncă ar trebui să se împartă la două: judecători şi gospodine, altfel am avea penurie de judecători.

Mai concret, criteriul prin care judeci un manuscris ar trebui să fie unul singur: tu, scriitorul, ţi-ai cumpăra propria carte, dacă nu ai şti că e scrisă de tine? Eu, editorul, aş cumpăra cartea ta, dacă nu aş fi editorul cărţii respective, ci simplu cititor? E nevoie de o carte ca asta, aduce ceva în plus faţă de ce s-a mai scris până acum, faţă de celelalte opţiuni ale cititorilor? O carte bună îşi găseşte singură cititorii. Cu ajutorul unei edituri, bineînţeles, cu cineva care să aibă o perspectivă de marketing, dar editura nu poate să facă toată treaba în locul cuvintelor din carte.

 472900_321948974543283_2001705231_oSB: Sâmbătă (5 octombrie, a.c.) aţi lansat un nou proiect, editura . Este aceasta sora mai mică a Herg Benet-ului?

AV: Exact sora mai mică vrem să fie. O soră de suflet, pe care să o îngrijim cât mai bine şi pe care să o ferim de toate relele din lumea asta plină de rele şi oameni răi. Fratele mai mare va avea el grijă să dea cu pumnul în stânga şi în dreapta, încât sora mai mică să fie inocentă pe mai departe.

 SB: Care este politica editorială a acestei noi edituri?

AV: Vrem să publicăm poezie şi critică literară, în primul rând. Dar şi proză, teatru, studii academice. Vrem să publicăm şi promovăm exact acele titluri fără de care literatura română și cultura română, în genere, ar fi mai săracă. Par cuvinte mari şi pompoase, dar vom face paşi mici şi încăpăţânaţi.

SB: Vorbeşte-ne puţin de primele titluri publicate de Karth.

AV: Acum, la început de octombrie 2013, sunt două titluri deja publicate, două volume de poezie, două debuturi: „Moartea era un iepure şchiop” (de Teodora Gheorghe) şi „Lumina ascunsă” (de Carmen Zaniciuc). O a treia carte stă să intre în tipar, tot o carte de poezie şi tot un debut, respectiv „nu mă doare nimic doar lipsesc” de Marius Lăzărescu. Sunt cărţi din registre poetice diferite, poate şi cu un public diferit, din mai multe generaţii. Despre ce este vorba în aceste cărţi vă invit să aflaţi citindu-le.

SB: Se apropie Gaudeamus. Cu ce titluri noi se vor prezenta Herg Benet şi Karth la acest eveniment?      

AV: La Gaudeamus vom avea cărţi noi foarte bune. Cărţi pe care detractorii Herg Benet le vor urî cu spor, lucru care nu ar face decât să mă bucure, înseamnă că suntem consecvenţi în direcţia noastră editorială şi propunem voci unitare. Pe lângă trei reeditări Cristina Nemerovschi (a treia ediţie a romanului „Sânge satanic”, a doua ediţie din „Pervertirea” şi, deja!, a doua ediţie din „nymphette_dark99”), vor fi romanele „Cimitirul”, de Teleşpan, o carte extrem de sinceră şi dură, combinaţia perfectă :), „Cărăuşul de păcate”, de Alain Gavriluţiu – la fel de neiertătoare cu prejudecăţile -, debutul Anei Mănescu, o nouă carte de proză, extrem de savuroasă, de la Cosmin Perţa, o carte de proză de Ştefan Bolea, „Caietul Roxanei” pe numele ei, sperăm să fie un jolly joker notabil venit de la concursul de debut Max Blecher / Herg Benet, ediţia 2013… Avem ce pune pe taraba de la Romexpo. Continuăm cu poezia (încă nu s-a terminat ultimul an în care mai publicăm poezie la Herg Benet) prin „Saga” lui Tăuşance, desenată de Paul Hitter – un poem autodeclarat pentru corporatişti -, un volum de poezii de Carmen Ciumarnean, în cadrul colecţiei Direcţia 9, pe care sper să o mutăm din 2014 la Karth, şi, cireaşa de pe tort, o carte ediţie limitată, „Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi”, din care vom afla cine este în realitate personajul Cristina Nemerovschi. În plus, avem noile apariţii de acum, cele din ultimele două-trei luni, „Manualul Îmblînzitorului de Cafele” de Iulian Tănase, „Acluofobia. Zece povestiri macabre” de A. R. Deleanu, „Marele Băiat de Cartier” de Kiki Vasilescu, „Two Rabbit” de Beatrice Ognenovici, „69 de poeme de dragoste” de Leonard Ancuţa, cărţi pe care vă invit să le citiţi deja, sunt în librării, arată frumos şi vă vor!

Editura Karth va fi la primul său târg. Se află în pregătire două cărţi de critică literară, semnate de Petrişor Militaru, respectiv Felix Nicolau, şi cea de a treia carte de poezii de care aminteam mai devreme, „nu mă doare nimic doar lipsesc” de Marius Lăzărescu.

SB: Şi o întrebare de final, mai personală. Ce mai citeşte omul Alex Voicescu, nu editorul Alex Voicescu. Poate faci câteva recomandări de lectură pentru cititorii SemneBune.

AV: Nu cred că sunt în cea mai potrivită postură pentru a face recomandări., pentru că am cam dat în mintea adolescenţilor: citesc cărţi cu vampiri şi vrăjitoare! Sunt foarte bune ca cercetare de piaţă. Şi sunt, uimitor, bine scrise, cursive, exotice, relaxante. Mai greu e să le termini de citit, dar asta e o poveste pentru altă dată 🙂

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. Implicat în media culturală și Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392