Interviu cu actorul Istvan Teglas

Istvan Teglas-Ascensiunea lui Arturo UI poate fi oprit: Am încercat să nu povestim romanul în sine în spectacol, ci am încercat să facem un spectacol inspirându-ne după textul Hertei Muller.  

SemneBune: Cum se vede din interior teatrul independent bucureştean?

: Pot să spun doar ce văd eu prin interiorul lui.  Probabil fiecare om vede altceva sau fiecare om înțelege altceva. Eu ceea ce văd în primul rând e ceea ce s-a auzit peste tot, că da este un fel de salvare sau un fel de loc în care poți să faci lucruri de care nu prea ai parte altundeva (mă refer la teatrele de stat).

SB: Cum s-ar putea dezvolta și mai mult această zonă experimentală?

IT: Zona independentă și zona experimentală sunt două chestii diferite. La noi deocamdată nu prea sunt cereri pentru zona experimentală, se pare.  Artiștii care se ocupă partea asta  independentă sunt nevoiți într-un fel sau altul să facă lucruri care nu țin de ei. Pentru că nu au condiții aproape deloc, sunt nevoiți să scoată spectacole mai pe repede înainte, spectacole care sunt un pic mai accesibile decât altfel.  Ca să faci lucruri experimentale în primul rând e nevoie de oameni, e nevoie de dorința de a face așa ceva, că ăsta nu e un lucru foarte ușor și plus că e nevoie de timp. Iar tu nu prea ai timp, adică nicăieri nu ți se dă. Nici în zona independentă nu ai săli care te așteaptă șase ore pe zi și în care să experimentezi ce vrei tu, și atunci din păcate la noi, partea asta experimentală s-a cam restrâns. Nici nu știu dacă de fapt dacă pot să zic că există.

SB: Există diferențe între Istvan Teglas de la Godot și Istvan Teglas de pe scena Odeonului?

IT: Probabil că există o diferență, dar diferența asta e mai mult în situație sau în context, nu în mine, adică eu cumva mă pliez pe situațiile în care mă aflu.

SB: Dar între spectatorii de la Mignon și cei de la Național?

IT: La întrebarea asta nu pot să răspund foarte concret pentru că am jucat o singură data la Teatrul Mignon, și pentru că teatrul e foarte tânăr, e deschis de câteva luni, nici nu știu dacă și-a format deja un public, pe când Naționalul are publicul lui, care se știe care e.

SB: Dansul sau teatrul? Sau amândouă?

IT: Și dansul și teatrul și amândouă.

SB: Te-am văzut jucând atât în Comedie neagră, cât și în Deseori  neobservat. In genere, cronicile au vorbit despre primul spectacol ca despre o comedie bulevardieră. În cronica postată SemneBune.ro am vorbit despre o altă temă a piesei, dificultatea de a comunica în societatea postmodernă. Dincolo de porția sănătoasă de râs cu care a plecat fiecare spectactor prezent la eveniment, piesa ne oferă una dintre dramele cu care se confruntă societatea contemporană: dificultatea de a comunica. Cum stau lucrurile din prisma protagonistului piesei?

IT: E foarte clar din piesă ce se întâmplă cu protagonistul, pentru că nu e de înțeles de aproape de nimeni, dar într-un fel cred că și el are o vină mare, pentru că nici el nu a făcut niște pași ca să se facă de înțeles. Și atunci dacă tu nu te chinui sau nu te străduiești să lupți în primul rând ca să te înțelegi, ca dup-aia lumea să te înțeleagă, normal că nimeni nu o să vină în întâmpinarea ta.

SB: Cum ai simțit publicul în timpul reprezentațiilor la Comedie Neagră?

Comedie Neagra - Alina Popescu, Istvan TeglasIT: Nu am avut prea multe experiențe cu genul ăsta de spectacole, de comedii bulevardiere. Nu știu dacă publicul e diferit la genul ăsta de spectacole sau reacțiile lor, dar ceva e diferit, adică eu chiar simt că publicul e diferit față de celelalte spectacole. Nu prea m-am întâlnit cu publicul de genul ăsta până acum în București. Comedie Neagră e prima comedie bulevardieră în care joc.

SB: Spectacol după o carte de . Leagănul respirației mai précis. Cum ți-a/v-a venit această idee?

IT: Nu mie mi-a venit ideea asta, ci regizoarei, Amalia Olaru, care mi-a propus textul ăsta ca să facem din el un one-man-show. Numai că între timp după multe întâlniri și discuții, ne-am dat seama că de fapt trebuie să fie un spectacol în două personaje. Regizoarea a venit cu ideea, eu nu m-aș fi gândit la chestia asta, sincer. Ca să dramatizezi sau ca să faci spectacol după un roman, e foarte greu. În primul rând e greu să tai textul. E multă muncă în plus cumva.  Dacă ai deja o piesă gata făcută e mult mai simplu, dar aici nu a fost așa.

SB: Crezi că se va regăsi în spectacolul vostru?

IT: Să știi că m-am gândit la chestia asta și am dubii. Nu știu dacă dânsa s-ar regăsi în spectacol, dar noi cumva ne-am asumat asta când ne-am hotărât că nu mai merge ca un one man show ci merge în două personaje. Noi am încercat cumva să facem o poveste a noastră prin romanul dânsei. Am încercat să nu povestim romanul în sine în spectacol, ci am încercat să facem un spectacol inspirându-ne după textul Hertei Muller.  

SB: Fiindcă SemneBune este în principal o revistă axată pe literatură, aş vrea să ştiu ce autori citeşti cu plăcere. Fie clasici, fie contemporani.

IT: Nu am autori preferați. Îmi plac autorii contemporani într-un fel, pe de altă parte nu-mi plac deloc. Și așa sunt și cu clasicii, dar cred că mai mult îmi plac clasicii pentru că acolo indiferent dacă limbajul sau contextul în care e scris pare mai clasic, mai ușor găsești niște lucruri autentice decât în anumite texte contemporane.

SB: Unde te mai putem vedea jucând până la sfârşitul anului?

IT: Joi pe 31 octombrie voi avea 2 spectacole: Dance a playful body, ora 20:00, la Centrul Național al Dansului, Bd. Măreșesti nr 80-82 și Halloween Urban Stories, ora 21:30 la Teatrul Mignon, Bd. Hristo Botev 1. Pe 1 noiembrie voi avea Revizorul la TNB.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. Implicat în media culturală și Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392