Dosar de scriitor. Andrei Oişteanu (II): Imaginea evreului în cultura română. Istorie inedită şi instrumente de gândire

Înainte de a pătrunde în universul mitic al imaginii evreului în cultura română, propun un exerciţiu de sinceritate: gândiţi-vă la toate fricile şi preconcepţiile asociate cu etnia, culoarea pielii sau confesiunea religioasă, pe care le-aţi moştenit şi perpetuat în mod implicit, de-a lungul generaţiilor. De la poveşti ale bunicilor, la vorbele din popor, veţi descoperi că, lăsând raţiunea la o parte, aţi îmbrăţişat automat o serie de prejudecăţi pe care le luaţi ca atare, fără a conştientiza mecanismele de formare ale acestora.

Volumul „Imaginea evreului în cultura română”, semnat de istoricul şi cercetătorul în imagologie, Andrei Oişteanu,imaginea_evreului_in_cultura_romana este un breviar al elementelor care compun imaginea evreului în cultura populară română, elemente „preluate de antisemitismul intelectual (literatura cultă şi literatura politică din secolele XIX-XX)” (p. 15), făcând trimitere şi către diverse discursuri extremiste din epoca modernă. Mai mult şi foarte important, istoricul oferă explicaţii clare şi excelent argumentate, referitoare la mecanismele aflate la baza acestor stereotipuri, fie ele de natură economică, religioasă ori socială.

Lucrarea este structurată în capitole clar conturate, fiecare concentrat asupra unui anumit aspect al antisemitismului perpetuat din generaţie în generaţie: portretul fizic – o imagine detaliată a percepţiei asupra evreilor şi evreităţii, prin sublinierea şi demonizarea trăsăturilor fizice şi portului, portretul profesional – apropo de stereotipul comerciantului şi cămătarului evreu, stereotip perpetuat şi hrănit în societatea contemporană, mai ales în contextul actualei crize economice, portretul moral şi intelectual, portretul mitic şi magic, precum şi cel religios (o componentă esenţială, primă sursă şi pretext constant de perpetuare a stereotipiilor iudaice).

Din perspectiva accesibilităţii ştiinţifice, volumul semnat de istoricul român este o lucrare care furnizează atât informaţii bogate, din surse diferite, dovadă a unei argumentări riguroase, cât şi instrumentele necesare pentru înţelegerea acestor informaţii (capitolele referitoare la imagologia etnică (p. 9) şi toleranţa la români (p. 19) sunt esenţiale din acest punct de vedere). Este foarte interesant faptul că acest studiu dezvăluie anumite aspecte ale istoriei pe care nu suntem obişnuiţi să le auzim/luăm în considerare, dată fiind maniera  canonică în care am intrat în contact cu fapte şi figuri istorice, de-a lungul timpului: curăţarea numelor istorice de slăbiciuni umane şi erori de judecată, sanctificarea lor, având ca rezultat o istorie scorţoasă şi, uneori, slab articulată. Aceste aspecte dispar din „Imaginea evreului în cultura română”, lăsând loc unei istorii vii, create de oameni cu puncte forte şi puncte slabe, care au luat, la un moment dat, şi decizii discutabile, nu doar decizii menite să înnobileze istoria unui popor şi să le asigure un loc în manuale şi discursuri demagogice. A descoperi puternice accente antisemite la Iorga şi Eminescu, a realiza că preconcepţiile mentalului colectiv popular sunt preluate şi exploatate de mediul intelectual sunt aspecte care permit redobândirea caracterului tridimensional al istoriei. Citeam, apropo de acest aspect, următorul pasaj, din capitolul „Portretul profesional”: Exasperat de ceea ce el numea „parazitismul” şi „improductivitatea” evreilor, Mihai Eminescu s-a declarat de acord cu soluţia agricolizării izraeliţilor. Într-un editorial semnat în ziarul Timpul (nr. 234, 24 octombrie 1881), Eminescu considera că propunerea de agricolizare, de colonizare a Dobrogei cu izraeliţi cari să devie plugari, ar fi într-adevăr bună şi admisibilă. Poetul avea multe dubii că evreii vor accepta această soluţie, dar şi unele speranţe: „Nu credem că evreii se vor agricoliza, în afară de unele excepţii. Deprinderi contractate în curs de secole se şterg cu anevoie. Dar o încercare, cât de costisitoare chiar, ar fi de recomandat, ca să vedem limpede ce rezultate ar aduce”  (p. 262) Textul face referire la valurile de evrei sosiţi în Moldova, după asasinarea Ţarului Alexandru al II-lea, urmată de un val de antisemitism rus. A trebuit să recitesc cu atenţie contextul, pentru a putea înţelege cum de o minte strălucită, ridicată în slăvi generaţii la rând, în manuale, a putut comite o flagrantă eroare de judecată, pornind de la premisa unor stereotipuri etnico-religioase, păstrate şi transmise în cultura populară.

Antisemitic_caricature_1873Istoricul Andrei Oişteanu oferă cu precizie ipoteza (prejudecata, mitul, stereotipul, legenda creată în jurul figurii evreului), concluzia (păstrarea şi transmiterea sa, din generaţie în generaţie) şi o clară demonstraţie a modului în care astfel de imagini s-au creat şi transmis. Un excelent exemplu este cel al capitolului referitor la laşitatea  proverbială a evreului (Portretul moral şi intelectual, pag. 281 – 283), în care istoricul oferă un context bine conturat al modului de supravieţuire al evreilor, popor  răspândit, fără punct de stabilitate şi fără nicio formă de susţinere, atât din partea majorităţii (poporul-gazdă, care percepe minoritatea ca pe un corp străin, ce trebuie respins), cât şi din partea autorităţilor. Pomeneam mai sus mecanismele furnizate pentru înţelegerea contextului şi al fenomenului şi mi-am amintit de un pasaj relevant, care face referire la modul în care membrii majoritari ai unei societăţi au tendinţa de a construi imaginea minorităţilor: „În celebrul său Eseu despre principiul populaţiei (ed. a II-a, din 1803), economistul englez Thomas R. Malthus compune un adevărat catalog al „naţiilor sălbatice”, din zonele extra-europene […] De regulă, membrii grupului majoritar sau dominant sunt tentaţi să îi recepteze ca fiind murdari şi urât mirositori pe membrii grupului minoritar sau marginal. Aşa se face că, pentru englezi, irlandezii sunt cei care put şi sunt murdari; pentru americanii anglo-saxoni, aceste defecte le au americanii-polonezi; negrii şi ţiganii sunt împuţiţi  şi murdari (905), iar pentru bărbaţi – femeile” (p. 105) Recunoaşteţi, sper, tiparul stereotipic pe baza căruia majorităţile sociale construiesc imagini deloc măgulitoare ale diverselor minorităţi (indiferent de natura lor), precum şi faptul că, în genere, acest mecanism este folosit în momentul în care celălalt, străinul, minoritarul nu este înţeles, iar diferenţele specifice sunt percepute ca ameninţări la adresa unei ordini prestabilite.

Un alt aspect interesant, pe care l-am constatat citind cu poftă (cu o vagă satisfacţie de voyeur, date fiind multitudinea de detalii cotidiene şi imaginile vii, din intimitatea unei societăţi sau a alteia), a fost faptul că din „Imaginea evreului în cultura română” am avut foarte mult de învăţat despre modul în care s-a construit şi cristalizat societatea românească, într-o perioadă în care diverse aspecte ale vieţii sociale, culturale şi politice nu erau pe deplin conturate, iar împrumuturile de formă sau de fond erau în mare vogă. Societatea secolelor XVIII-XIX abunda în elemente de primitivism economic (o societate agrară, în principal, pentru care spiritul întreprinzător occidental reprezenta o deviere de la preceptele creştineşti, deci o blasfemie, deci evreii sunt de vină) şi primitivism social:

„O familie mixtă, cu soţia „de altă lege” decât soţul, era de neimaginat în târgul sau satul românesc tradiţional, pentru că nu puteau să încapă sub acelaşi acoperiş doi zei diferiţi, două tradiţii  percepute ca incompatibile şi, mai ales, două imagini adverse ale fiecăruia în conştiinţa celuilalt. „Religia evreilor [din Moldova]e cel mai mic lucru care îi deosebeşte în ochii românilor”, scria francezul Desjardins în 1867. „Nu ca evrei ce urmează preceptele  mosaice” provoacă ei nelinişte, „ci ca un popor străin în atingere zilnică cu alt popor, fără a se contopi vreodată cu el, nici a se apropia măcar, având alte moravuri, altă limbă, alte haine…”  (p. 115)

Imaginea evreului în cultura română” este un instrument extraordinar nu doar din perspectiva cercetării amănunţite, ci şi a faptului că oferă un cadru excelent de analiză a a lumii în care trăim, a modului în care se construiesc stereotipurile în jurul grupurilor minoritare, a străinului care „invadează” o comunitate existentă. Un astfel de studiu de imagologie etnică este cu atât mai util, cu cât noua  ordine socială şi economică – Uniunea Europeană – impune de mai bine de jumătate de secol un nou nivel de înţelegere a locurilor comune şi diferenţelor specifice între etnii.

 

Tot despre elemente de istorie inedită, în contextul lucrărilor semnate de Andrei Oişteanu, vă voi povesti săptămâna viitoare. Abateri, devieri, istorie vie. Cu cartea pe genunchi şi mintea deschisă, se pot întâmpla minuni.

 

A.

P.s. „Imaginea evreului în cultura română” este disponibilă în engleză, maghiară şi germană, iar versiunea sa în limba franceză a fost lansată în cadrul Salonului de carte de la Paris, de anul acesta.

Imaginea evreului în cultura română

Autor: Andrei Oişteanu

Colecţia: Seria de autor Andrei Oişteanu

Anul apariţiei: 2012

 

P.p.s. Dosar complet aici

fila #1 din dosar

fila #3 din dosar

 

 

 

Surse foto:

www..ro

www.wikipedia.com

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 164

Comentarii

  1. Dorina spune:

    uite și a doua filă pe care o căutam 🙂 mulțumim! admirabil!