De vorbă cu Sebastian Grama: „Actorii se joacă pentru noi şi ne ajută să uităm”

dsc_0285_1La finalul celei de a patra ediţii a festivalului Respir Shakespeare, asigurăm durabilitate celor două secţiuni povestind despre cum a fost. Sebastian Grama, filosof, actor şi organizator al festivalului, a răspuns la câteva întrebări. Astfel, împleteşte intimitatea şi obiectivitatea, trăsături specifice nu doar filosofiei şi teatrului, ci şi cărţii abia lansate în cadrul aceluiaşi .

SemneBune: Având în vedere incertitudinile generate de , unde s-a situat festivalul: spre artă sau divertisment?

Sebastian Grama: Cred că un public educat nu “suferă”, ci savurează arta. În consecinţă, arta îi oferă plăcere. De aici, distincţia dintre artă şi divertisment începe să nu mai fie atât de rigidă. Sigur, dacă înţelegem prin “divertisment” consumul de nimicuri, atunci lucrurile se schimbă. Mi-aş dori să nu fie cazul. Pascal numea “divertisment” o formă a uitării. De sine. Un fel de capcană, să zicem, care ne distrage şi ne extrage sufletul din abisul condiţiei noastre ultime. Ceea ce mi se pare (şi cred că i se părea şi lui) destul de igienic. O seriozitate – sau o gravitate – permanentă oscilează între psihoză şi prostie. Uneori, e bine să te joci. Actorii se joacă pentru noi şi ne ajută să uităm. Puţin (o oră-două), însă, dacă rămânem la metafora igienei, suficient: nu e nevoie să faci duş câte 18 ore pe zi ca să te simţi confortabil. Aşa văzând lucrurile, poate că divertismentul face parte din rostul artei.

SB: Între vorbe şi săbii, cum au răspuns spectatorii chemării clipei?

SG: “Words”/“sWord”, nu? Îmi sună puţin ca o versiune Voodoo a teoriei actelor de vorbire. Cât despre clipă, s-a descurcat onorabil: a chemat cu eficienţă. Uneori, am fost nevoiţi s-o mai ajutăm şi noi, să-i împrumutăm un megafon, dar, până la urmă, a fost bine. Iar spectatorii, după cum nu ne-am îndoit că se va întâmpla, au răspuns cu multă graţie.

SB: Ce ne puteţi spune despre musafirii festivalului, cărţile lansate în această ediţie “Respir Shakespeare”?

SG: Despre una – mai nimic, întrucât am scris-o. Şi am promis că nu se va mai întâmpla. Cerându-mi scuze pentru exces, voi mai spune că se numeşte Intimitate şi obiectivitate şi că îmi place mult coperta. Despre cealaltă – Gramatica filmului, de Daniel Arijon, în traducerea profesorului şi regizorului Copel Moscu – trebuie să precizez că este lucrarea pe care nu ai cum s-o eviţi dacă te bate gândul să lucrezi în cinema sau în televiziune.

SB: Conferinţele au abordat teme mai neconvenţionale, printre care alcoolul şi degradarea. Au garantat oare menţinerea unui Shakespeare viu? De ce?

SG: Un moment!, Shakespeare e viu şi fără noi. Slavă Domnului! De câteva ori, în sala de la Clubul Ţăranului, pe întuneric, auzindu-i cuvintele, mi-a trecut prin minte că e mai viu decât noi. Ba chiar că i se întâmplă să ne învie. Oameni dragi, cunoscuţi vechi, suind pe scenă şi de acolo încă mult mai sus, duşi de Will, mi se păreau altcineva. Nu spun “altcineva” în sensul obişnuit în care un actor, prin specificul profesiei, devine personaj când se aprind reflectoarele. Mă refer la un altfel de altcineva. La Timişoara, în primăvară, după un recital emoţionant (şi nu e vorba de publicitate, chiar m-a emoţionat), actriţa Valentina Zaharia, cu o privire care mi s-a părut imensă, m-a întrebat: “Cum a ieşit?”. I-am răspuns cu toată sinceritatea că lumea a fost îndrăgostită de ea pentru o oră – şi am adăugat: “Şi Shakespeare s-a descurcat bine”. Jur că a fost absolut exact ceea ce traducea senzaţia mea foarte fizică din acel moment: că Shakespeare a stat până cu două minute înainte pe scenă, lângă ea, în faţa noastră, şi că a lucrat pentru noi. Ca să mă apropii de cealaltă parte a întrebării, alcoolul şi degradarea sunt părţi ale unei lumi care, dacă ajungem să o vedem în evidenţa ei, nu prea ne mai lasă. Iar Alexandru Buican şi Şerban Anghelescu (ar trebui să-i enumăr invers, dar păstrez ordinea temelor) au fost extraordinari.

SB: Ce impact a avut seria scurtmetrajelor “Filmul lui Adam” pentru plănuita întoarcere a publicului la Shakespeare?

SG: Andrei Adam, autorul acelor filme, este un tânăr foarte talentat şi cu o deosebită aplecare către aberaţia inteligentă, paradox învecinându-l suprarealismului. Ori teatrului absurd. Unele zvonuri spun că va deveni în curând membru al Asociaţiei “HESTUGMA”. Un alt absolvent de cu preocupări alternative. Culmea este că Andrei a absolvit modulul de Teoretică din facultatea noastră, modul care pune accentul pe rigoare, pe logică. Sau poate că nu e culmea, poate că tocmai… Filmele lui au stârnit şi hohote de râs, şi gânduri, şi aplauze. Nu e puţin.
Şi ar mai fi ceva. La capitolul “Filme”, trebuie să amintim şi adrenalina din momentul realizat de Alexandru Bejinariu. N-o spun fiindcă este preşedintele Asociaţiei, o spun fiindcă dubla vizionare din ultima seară a festivalului (adică la Facultatea de şi, apoi, la Clubul Ţăranului) a ridicat publicul deasupra scaunelor cu vreo 2 metri.

SB: A asigurat întâlnirea dintre , şi film durabilitatea evenimentului, până la o ediţie viitoare?

SG: Sperăm. Aş îndrăzni chiar o dezvăluire. În vară, în cadrul unei întâlniri dintre teatru, filosofie şi film, adică dintre mine şi draga noastră prietenă Delia Nartea, pe o terasă din Monte Carlo (nu glumesc!), au fost evaluate şansele de a opera, începând cu ediţia a cincea a festivalului, anumite modificări în structura lui. Dar n-am să spun mai multe până la momentul potrivit.

SB: Deşi în aparenţă nedezvăluit, festivalul a avut totuşi un scop, tăinuit pentru a conserva curiozitatea spectatorului. Acum, la final de , şi-a atins ediţia de anul acesta scopul? (În ce fel?)

SG: Scopul festivalului, din câte îmi dau seama, este acela de a prilejui întâlniri. A publicului cu actorii, a tinerilor cu mai experimentaţii lor colegi, a tuturor cu Shakespeare, a mea personală cu prietenii din teatre, a cărţii cu scena, a personajelor cu trupurile, a emoţiei cu noi şi a sensului cu semnificaţia. Din acest punct de vedere, totul a mers perfect.

SB: Asociaţia Hestugma, cu ale cărei comori s-au familiarizat mulţi dintre noi, găzduieşte atât filosofi cât şi actori. Cum reuşeşte acest parteneriat conservarea, menţinerea în actualitate a figurii lui Shakespeare?

SG: Ştiu unde bate aluzia referitoare la “comori”, dar să nu exagerăm. În rest, Shakespeare e cel care ne menţine pe noi.

SB: Cortina a căzut, spectacolul a luat sfârşit pentru o vreme. Care este concluzia după cea de a patra ediţie?

SG: Spectacolul a luat sfârşit pentru mai puţină vreme decât s-ar crede. În ultima zi a festivalului, am avut marea bucurie de a pune la cale o faptă care se va comite în viitorul apropiat. Foarte apropiat. Vă ţinem la curent. Nu are legătură cu Shakespeare, însă are legătură cu teatrul. Până atunci – concluziile festivalului… Presupun că elegant ar fi să las publicul să se pronunţe. În ceea ce mă priveşte, mi-aş dori – nu drept concluzie, ci drept consecinţă – vreo două luni de odihnă. Evident că asta nu se va întâmpla. Cred că a fost un festival reuşit. E meritul unor oameni formidabili, actori, filosofi, regizori, oameni. Şi, bineînţeles, al lui Shakespeare.

sursa foto: http://comoarahestugmitilor.wordpress.com/persona/sebastian-grama/

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

(x) Colaborator SB

Absolventă și masterandă a Facultății de Filosofie. Rătăcită, dar nu pierdută în labirintul basmului, deschide cu cheia visului „Alice în Țara Minunilor”, studiind povestea dintr-o perspectivă filosofică. Rar, scrie poezie.

Număr articole publicate : 35