Câștigă volumul Ceasornicarul dansator, povestiri aberantastice

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 15.02.2013 în rubrica Concurs și are asociate următoarele etichete: , , .

Revista SemneBune vă invită la concurs. Câștigă “Cartea de vizită cu autograf”.

Acest concurs, ca și altele pe care le organizăm, au ca scop promovarea scriitorilor români, debutanți sau consacrați. De asemenea, vă invităm să citiți multă literatură contemporană.

La această ediție, punem la bătaie trei exemplare din volumul de proză scurtă Ceasornicarul dansator, povestiri aberantastice de Liviu Drugă, apărut la Editura Tracus Arte în 2012.

Liviu Drugă s-a născut la 22 septembrie 1967 în Pucioasa. În 1996 a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. După facultate lucrează în publicitate, copywriter, aproape 3 ani. În 2004 a fost redactor şef al dispărutei reviste de cultură şi atmosferă publicitară Imagoo, perioadă în care a realizat şi primul talk-show radio săptămânal din România, la City FM, despre publicitate. Din 2001 intră în televiziune (ProTV şi TVR), unde lucrează ca freelancer pe post de producător, scenarist, regizor, chiar şi, pentru scurtă vreme, prezentator. În septembrie anul trecut i-a apărut textul „Focul oamenilor, joaca podurilor” în “Revista de povestiri”,text care se regăseşte şi în acest volum de debut. Din 2012 s-a dedicat scrisului, acum lucrând, în paralel, la un roman, “Concert în Si Bemol pentru Câinele Pământului”, un nou volum de povestiri aberantastice şi o carte de poveşti pentru copii.

9319_100156870008241_100000417842001_1662_5212459_n5

Despre Ceasornicarul dansator, povestiri aberantastice:

“Prozele cuprinse în acest volum de debut sunt o provocare a imaginaţiei şi o desfiinţare subtilă de graniţe dintre regnuri, materii şi spaţii. Alegorii şi mitologii inedite creează o atmosferă stranie dar echilibrată în faţa căreia cea mai avantajoasă atitudine a cititorului este să se abandoneze uimirii aşteptând finalul greu de intuit. Primăvara se comandă prin telefon, iar iarna este vânată cu ajutorul unor săgeţi de gheaţă făcute din piţipoancele de pe terase, noaptea, strânsă ca o pătură, se vinde în târg, dovadă a sărăciei, Secunda este beată turtă, iar Timpul umblă cu alcoolteste după el în decapotabilă, un personaj se culcă cu limba română şi nu o mai sună după aceea, un zid este condamnat pentru spargerea unei bănci, acestea sunt doar câteva dintre subiectele cărţii. Liviu Drugă pune în povestirile lui atâta paradox şi fantezie, încât denumirea inventată de el – “aberantastică” (aberant + fantastică) – pare să fi venit de la sine.” (Editura, la momentul lansării)

Coperta-Ceasornicar_Web

“Am liniştit aceste povestiri în 6 luni, la început de 2012. Am unele indicii cum că unele veniseră mai demult pe la mine, poate chiar din vremea liceului. Luat cu treburi în toţi aceşti mulţi ani, nu am avut timp să le liniştesc, să le dau o formă potrivită călătoriei pe care o aşteptau. Pentru că, târziu, după ce le-am terminat, mi-am dat seama că ele, de fapt, asta voiau de la mine – să le scriu, iar ele să plece apoi aiurea, în tihna lor şi în mintea altora ca mine. Pun aici această scurtă explicaţie legată de naşterea lor, fiindcă toată liniştea povestirilor mele aberantastice se hrăneşte din liniştea celor care le vor citi. Însă, tocmai de aceea, cartea aceasta se potriveşte mai ales celor neliniştiţi şi foarte neliniştiţi. Drum bun!” (Autorul, despre Ceasornicarul dansator, povestiri aberantastice)

Pentru a câștiga această carte, trebuie să fiți creativi. Liviu Drugă ne-a pus la dispoziție următorul text, căruia trebuie să îi găsiți un final (maxim zece cuvinte), cât mai creativ, fantastic, aberant, dar şi coerent-armonios cu restul textului.

„Cântecul copilului ieşea cuminte din pădure numai seara. Curgea cald-străveziu până în oraş, unde, oprindu-se cu toţii din lucru, oamenii mari începeau să îi vorbească acelui cântec pe limba lui. Unii mai şi beau cu el, fiind un cântec trecut prin multe. Spre dimineaţă, oamenii mari mergeau apoi la jucăriile lor reci-fărâmate prin tot oraşul şi le rugau să…”

Nu trebuie decât să răspundeți  în câmpul Recomandați pe Facebook (sau prin comentariu). Dacă nu folosiți nici un instrument de socializare (Facebook, nici G+, nici Twitter, Linkedin), puteți răspunde completând câmpurile din Lasă un răspuns.

Puteţi trimite răspunsurile dumneavoastră până luni, 18 februarie 2013, ora 23:59. Câştigătorii vor fi anunţaţi cel târziu miercuri, 20 februarie. Pentru câştigătorii din Bucureşti premiul va fi înmânat personal, iar pentru cei din provincie, acesta ajunge prin curierat poştal. Câștigătorii vor fi selectați de redactorii revistei SemneBune.

Pentru a intra în posesia premiului, cei anunţaţi ca fiind câştigători vor trimite un mail pe adresa arnoux@semnebune.ro, conţinând adresa poştală şi un număr de telefon. Mail-ul trebuie trimis într-un interval de maximum 10 zile de la anunțarea câștigătorului pe site.

Mult succes!

 

 

 

 

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

7 thoughts on “Câștigă volumul Ceasornicarul dansator, povestiri aberantastice

    Vladimir Uritzescul

    (18.02.2013 - 14:24)

    nu mearga nici acum la el, macar pana la noapte.

    Anca D.

    (17.02.2013 - 22:16)

    …să își imagineze că trăiesc în lumea inocenței, demult pierdută.

    andrei m

    (17.02.2013 - 22:09)

    Si le rugau sa aiba rabdare. Totul se sfarseste… Dimineata

    gabriela

    (16.02.2013 - 00:59)

    … isi faca treaba in continuare, treaba de ustensile, sa isi indeplineasca scopul pentru care au fost create, scopul precis, unul singur, care nu lasa loc imaginatiei. Creativitatea nu e treaba de oameni mari. Noi suntem oameni seriosi, ce naiba! Nu avem timp de prosteli! Dar toata sobrietatea lua sfarsit seara, cand grebla putea sa si pieptane, cand pietrele deveneau margele, cand iarba mirosea a cirese si cand evidenta devenea visare.

    mona r.

    (15.02.2013 - 15:57)

    …şi le rugau să-i ierte că le-a abandonat şi că, în timp, au uitat să mai fie copii.

    Dorina

    (15.02.2013 - 13:51)

    [… și le rugau să…] mai rămână cu ei. Acestea s-au consultat între ele, behăind la intervale regulate de timp, apoi au scârțâit în cor: „Nu, nu acceptăm provocarea!”

    Ina Popescu

    (15.02.2013 - 13:25)

    …valseze grăbit în patru timpi și cele mai abrupte mișcări.

Comments are closed.