Alix Klein: hai să slam slam slam (poetry)

slam-poetryTot dau de știre în țară, cum și pe unde pot, despre locurile în care performingul e la mama lui acasă. Joi, 24 ianuarie, a avut loc în La scena o altă seară de Slam. Am fugit de acolo super încântată. Mi-am jucat rolul de sociabilă cu haz și am cunoscut numai oameni și oameni. Hotărâsem împreună cu Alix Klein să mediatizăm „noua formă de a face ”, din primele seri.
Pe 27 septembrie, se anunța ceva inedit la noi. Mai nimeni nu știa cu ce se mânâncă. La început, am fost derutaţi, crezând că Slam-ul ba e un concurs de , ba doar mergi să îți reciți poemele și pleci cu zâmbetul pe buze, ba așa și pe dincolo. Acum să ne luminăm.

SemneBune: Ce înseamnă Slam Poetry? Cum s-a ajuns la asta? De ce și în România? Și unde se ajunge cu Slamul?

Alix Klein: În 1980, apare prima interpretare în Chicago, apoi în 1982, are loc prima reprezentație. Slam poetry avea să devină o directă care nu face diferențe între poet și auditor. Un loc în care să mergi atât ca performer, cât și ca simplu spectator și să nu regreți. În Slam, toți sunt artiști. Nu există critică literară. Slamul în afară pare cea mai cool formă de interpretare, mai ales în Franța, America, Anglia, Africa, Canada chiar și Coreea. În acest curent există multe forme, chiar și de battle pe o temă dată – de exemplu primul concurs de slam a fost în februarie la Paris, apoi în Berlin prin octombrie unde Chris Tănăsescu (o figură cunoscută și dragă mie) a luat locul opt, iar Peter Waugh a ieșit pe cinci din 5000 de poeți.
Pentru mine, ca regizor de film, slamul înseamnă o putere a imaginii cuvântului, o formă de energie.

Am văzut că în România nu se făcea nimic pe tema asta. Pur și simplu, nu existau astfel de evenimente. Așa că am dat start-ul. S-au găsit mulți interesați. Chiar am trecut la ateliere de creație, mai nou. O dată pe lună. Următorul o să fie în februarie. Eu mă ocup de performing, de redare a sunetului, de expresivitate, iar Chris va coresponda cu noi, din Paris, ocupându-se de creația literară.

Acum ne vom axa și pe slam urban, în Franța și America partea asta e cea mai interesantă, rap-ul este o formă de extraordinară. Chiar m-am întâlnit cu Costel Cojoc, eu având o emisiune la radio Shalom România. Costel face stand-up în club 99 și vrea să ni se alăture. Asta m-a bucurat enorm. Încă de la primul Slam, am avut poeți inediți, oameni aduși chiar și din închisoare (doar am avut mai apoi și slamul în penitenciarul Rahova).

S.B.: Cum ți s-a părut în închisoare? Și de ce tocmai acolo?
Alix Klein: Cel mai mișto a fost că fiecare a venit cu ceva nou. Am repetat cu ei înainte. În penitenciar a fost minunat. Chris Tănăsescu a făcut un show total. Acum în ianuarie l-am avut pe Peter Waugh, tot un nomad cum este și Chris. Poeții au moștenit titlul de „menestrel” de „travel man”. S-a mediatizat curentul și mulți s-au interesat despre noi. Slamul ține în primul rând de nondiscriminare. Prima colaboratoare a fost Andra Glăman care era într-un proiect cu închisorile și mi-a sugerat că ar fi o idee bună. A avut dreptate.

S.B.: Proiecte de viitor în curs?
Alix Klein: Să aducem câte un special guest, un slamer care să performeze la fiecare întâlnire, dar să rămânem pro slam și să nu facem lectură. Am purtat fel și fel de discuții cu poeți care au vrut să recite și nu să interpreteze. Noi vrem poeți români și în slamurile din străinătate.

S.B.: De ce nu doar în română? Odată tradusă scrierea parcă își pierde din esență…
Alix Klein: Mulți dintre performeri scriu în engleză. Paul Cristian Crăciun e unul din cei mai buni. Și Adi Diniș, Radu Nițescu, Chris Tănăsescu, Peter Waugh, Vlad Pojoga (care la prima ediție a venit special din Sibiu). Toți se remarcă, globalizarea se transmite. Mulți dintre cei născuți după 1989 se exprimă în engleză ca și în română, considerând că mesajul lor este accesibil tuturor în lume. Să nu îl uităm pe Paul Mihalache, a cărui lansare de carte a fost cu o seară înainte de 24 ianuarie, când a avut loc ultima ediție de luna aceasta a slam-ului.

S.B.: Cum i-ai strâns pe toți? Cred că e destul de greu să găseşti lume interesată în zilele astea.
Alix Klein: În mare de pe Facebook. Punem afișe. Slamul nu este numai pentru inițiați în poezie. Mesajul trebuie să fie direct și să atragă oameni obișnuiți (care să se regăsească pe ei). Aici este necesară o mai mare apropiere de public decât în teatru. Am vrea ca slamul să fie audiat/performat de tineri, fiind o foarte bună metodă de a își exprima frustrările, bucuriile… fiindcă e un mod foarte bun de a-ţi arăta ideile despre lume. Atitudinea de implicare, indignare, atitudinea de societate, percepția tinerilor asupra societății… asta interesează. Am găsit astfel de oameni, Răzvan Țupa, Vlad Pojoga, Paul Cristian Crăciun, la ei domină astfel de atitutidini. Dar căutăm și mai mulți. Cuvântul este o armă mult mai puternică decât bâta cu care lovești în Piața Universității. Aș vrea ca slam poetry să reflecte lumea în care trăim. Ne-am săturat de breaking news, când de fapt nu se întâmplă nimic. În momentul în care îți exprimi punctul de vedere, sunt fluxuri despre nimic. Jumătate din populația României trăiește din pensii or ajutoare sociale, alta dintr-un venit subzistent. În ce societate trăim? Vrem să vedem în Slam cum percep tinerii că la știri se zic atâtea când nu se întâmplă nimic. Unde sunt adevărurile? În America, slamurile sunt deja foarte cunoscute în Universități. Ca realitatea să devină artă, e nevoie de instrumente necesare artei. Formarea slamului este cea mai vie, te determină să faci ceva.

Când performezi în slam, simți că nu ești doar tu și lumea, tu în afara lumii – ca în poezie –, ci ești tu și lumea, tu împreună cu ei. Simți că poți schimba totul. Cum am spus-o și în ultimul performing: Vino și tu cu mine la Scena Arena/ Implică-te/ Fă și tu ceva!

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Studiază filosofia, scrie poezie, este efervescentă și o cititoare împătimită. A fost premiată la Concursul IDC în 2011 este și activistă culturală. A debutat cu poezie la Ed. Grinta în volumul „Toamna asta citim Kafka” (2012). Face jurnalism economic și cultural. Nu-i plac mușchii și lichelele.

Număr articole publicate : 90