Marian Truță – A doua venire

Marian-Truta-A-doua-venire_Despre S.F.-ul romanesc nu știu foarte multe din păcate, dar vreau ca pe viitor să mă pun la punct. Am citit câteva romane și volume de povestiri foarte bune (aș aminti Paradoxala întoarcere de Constantin Cubleșan sau Luntrea Sublimă de Victor Kernbach, dintre ei vechi și Fairia – o lumea îndepartată de Radu Pavel Gheo și Așteptând-o pe Sara de Michael Hăulică, pentru a-i aminti pe cei noi), sunt la curent cu revenirea pe piața a Almanahului Anticipația și a Colecției de Povestiri Stiințifico-Fantastice, pentru care mulțumim Editurei Nemira, precum și cu activitatea revistei Galileo, dar tot cred că nu știu prea multe și descopăr printre români scriitori interesanți și buni.

Cu mare drag am observat și interesul editurilor mari pentru S.F. De exemplu,  Editura Trei a lansat o colecție decicată, s-a înființat Editura Paladin (o soră mai mică gazduit ă de Editura Art) care a debutat cu romanul lui Isaac Asimov, primul din seria Imperiul, O piatră pe cer. Dar cel mai mult m-am bucurat să descopăr printre numele promovate și publicate de trei nume de autori români, doi dintre ei complet necunoscuți mie, iar celălalt cunoscut, dar necitit. Este vorba de Liviu Radu (cel cunoscut) cu romanul Armata moliilor, Ana-Veronica Mircea cu volumul de povestiti Floarea de loldilal și Marian Truță cu volumul de povestiri A doua venire. Cum în ultima vreme mă pasionează această latură a literaturii și cum sunt curios să descopăr (și) români, mi le-am cumpărat pe toate trei.

Am început cu volumul lui Marian Truță, A doua venire. Nu știam nimic despre autor și nu știam la ce să mă aștept de la acest volum, dar ce am citit pe coperta a patra și cele câteva cronici elogioase pe care le-am găsit pe internet m-au făcut curios. Și pot să spun că volumul nu m-a dezamăgit absolut deloc, ba chiar mi-a plăcut foarte mult și m-a încântat în primul rând atmosfera românească pe care a reușit autorul să o creeze. Ideile povestirilor sunt foarte atrăgătoare și unele sunt inspirate de realitatea apropriată, cum este aceea din povestirea a doua, care dă și titlul volumului, și despre care sunt convins că este inspirată din celebrul proiect de la Geneva, cel în care se voia recrearea Big Bangului. Marian Truță plasează acțiunea povestirii într-o Românie care este în continuare Regat, aduce în față două personaje foarte autohtone și le aruncă într-o povestea de dragoste, dar nu uită de elementele S.F. pe care le introduce cu o mână sigură și într-un fel plauzibil. Mi-au plăcut mult și dialogurile, foarte amuzante pe alocuri, precum și fluxul gândurilor personajului masculin, Iovan, care tot timmpul se gândește cum s-o bage în pat pe Ilinca, dar fără să cheltuiască prea mulți bani, și totuși când simte el că e momentul, că acum trebuie să dea totul, nu se mai uită și cheltuiește (puțin) mai mult. Dar Ilinca are alte planuri, pentru că ea știe ceva ce Iovan nu știe, anume că este un element cheie al unui experiment în care el nu trebuie să se implice. Și Iovan știe ceva, dar mai mult instinctiv, după cum o să ne dăm seama. Povestirea este foarte bună.

Mi-a plăcut să-l regăsesc pe Philip K. Dick în foarte scurta, dar ucigătoarea povestire ce dă startul volumului, Ubik, mon amour. Titlul spune totul și în cele câteva pagini ale povestiri regăsim printre elementele de ficțiune și un românism: ce face un om pentru a-i lua locul altuia într-un post important. Numai că și-o cam ia…

Povestirea care mi-a plăcut cel mai mult este a treia, cea care de fapt m-a și convins să cumpăr și să citesc volumul, Cumania 2010. Vă spun doar atât, pentru că nu vreau să dezvălui absolut nimic mai mult decât este dezvăluit în textul de prezentare, pentru că este atât de bună și inedită și fiecare detaliu contează atât de mult, încât ar fi păcat să stric plăcerea unui posibil cititor: imaginați-vă că Ceaușescu nu a murit niciodată, că este bine sănătos în 2010 și că o parte dintre coșmarurile părininților voștri sunt actuale, reale și mult mai puternice.

Celelalte două povestiri, Cu Gagarin pe Calea Victoriei și Aevum Aeternum sunt pe aceeași direcție și nu sunt cu nimic mai prejos: aceeași atmosferă românească, puțin schimbată, distorsionată și altfel, dar totuși destul de plauzibilă. Cele 280 de pagini ale volumului sunt numai bune de citit într-o după-amiază când aveți chef de o carte bună, care să vă rupă puțin de realitatea cea de toate zilele, dar care să nu vă îndepărteze foarte mult de realitate. Recomand cartea tuturor, chiar dacă nu sunteți fani S.F., fiindcă este o carte scrisă cu talent și poveștile sunt bune.

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Ion-Valentin Ceaușescu

Ion-Valentin Ceaușescu
Absolvent al Facultății de Litere (secția L.U.C.) și al masterului T.L.-L.C. (2014), ambele la Universitatea București, prof de limbă și literatură română la un liceu în București. Ion-Valentin Ceaușescu este redactor-editor la SB și coordonator la proiectul „Scrie-ți Povestea” (happening interactiv). Prezent cu o povestire în volumul colectiv „Ficțiuni reale”, coordonat de Florin Piersic Jr., ed. Humanitas. În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.