Poezii naive si sentimentale

Vineri, 9 noiembrie, de la ora 18.30, la Librăria Bastilia (Pţa Romană, nr. 5) din Bucureşti, va citi din Poezii naive şi sentimentale, cel mai nou volum apărut sub semnătura sa la Editura , în colecţia „Poezie”.

Lectura va fi urmată de un dialog cu Bogdan-Alexandru Stănescu.

Noul volum de versuri al lui surprinde punctele vulnerabile ale celebrei dihotomii schilleriene, plasînd în centrul artei poetice multiplele euri creatoare ale autorului. Opoziţiile se topesc şi se regăsesc în miezul dur al poemelor, fără să îşi piardă forţa individuală. Nu sînt două cărţi cu acelaşi autor, ci sînt două personalităţi poetice care se confruntă în aceeaşi carte. Sociu – poet naiv şi Sociu – poet sentimental.

reuşeşte să împace în poemele sale ambele categorii schilleriene: este, în acelaşi timp, un poet naiv, pentru că rezonează la fenomenele lumii exterioare şi le mută în text fără a modifica nimic, aparent, dar şi un poet sentimental-reflexiv a cărui privire percepe cu acuitate pelicula în care se înveleşte lumea. Poetul sentimental crede în importanţa interpretării. Interpretarea fiind, aici, hermeneutică şi act histrionic.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)

Carte recomandată de Radio România Cultural

Dan Sociu s-a născut în 1978, în Botoşani. A publicat volumele de poezie borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă (Editura Junimea, 2002), fratele păduche (Editura Vinea, 2004), cîntece eXcesive (Editura , 2005), Pavor nocturn (Editura Cartea Românească, 2011) şi romanele Urbancolia (Editura Polirom, 2008), Nevoi speciale (Editura Polirom, 2008) şi Combinaţia (Casa de Pariuri literare, 2012).

A obţinut Premiul Festivalului româno-canadian de poezie „Ronald Gasparic”, în urma căruia i-a apărut volumul de debut, Premiul Naţional pentru Poezie „Mihai Eminescu” (debut), Premiul pentru poezie al USR, „Cea mai bună carte de poezie a anului” pentru cîntece eXcesive. A tradus volume de poezie de Charles Bukowski, Seamus Heaney şi E.E. Cummings şi romane de Jack Kerouac şi Aleksandar Hemon.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2693