Mașinile Regelui

vă invită vineri, 28 septembrie, începând cu ora 12.00, în Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie (Calea Victoriei, nr. 12, Bucureşti) pentru a participa la evenimentul de lansare a volumului „Maşinile Regelui” de ASR Principele Radu al României. Lansarea va sărbători o pasiune de peste opt decenii a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României – automobilul – şi va avea loc în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu.

Cu numeroase imagini inedite din arhiva personală a Casei Regale, însoțite de explicații ce depăşesc simplele detalii tehnice şi pătrund în viaţa membrilor Familiei Regale, „Mașinile Regelui” este un volum de colecție și un deliciu pentru cunoscători. Cartea-album, apărută în condiţii grafice de excepţie, prezintă automobilele de epocă pe care Majestatea Sa le-a condus de-a lungul timpului, dar şi pasiunea sa pentru avioane.

„Legătura dintre Rege și mașini este unul dintre cele mai spectaculoase aspecte din biografia Majestății Sale. Peste opt decenii de performanță la volan, de fidelitate și admirație față de motoare, de extraordinară dexteritate în domeniul tehnologiei auto.

Astăzi, după optzeci și cinci de ani de condus, Regele se urcă la volan cu aceeași siguranță discretă, cu o plăcere sfioasă, cu o robustețe ușor de remarcat. Tratează mașina cu respect, cu atenție, are un anume fel profund de a «simți» motorul, pe care îl ascultă cu sufletul și cu mintea. Automobilul pe care îl conduce, ca și traficul auto și celelalte mașini de pe șosea, sunt tratate de Rege tot atât de frumos și de respectuos pe cât sunt tratați oamenii pe care îi întâlnește zi de zi.

La 25 octombrie 2011, Regele a inaugurat Muzeul Regal a Automobilului de la Săvârșin. Dacă garajul regal de la Săvârșin este o ctitorie a dragostei Majestății Sale pentru mașini, acest volum dorește să fie o ilustrare a relației dintre Rege și automobile și avioane.” (Alteța Sa Regală Principele Radu de România).

Albumul „Mașinile Regelui” continuă seria volumelor dedicate Familiei Regale începută de anul trecut.  După volumele  „Carte Regală de bucate”„Anul Regelui”,„Muzica Regelui”„Poveștile Reginei Maria”, și „Jubileul Regelui”, „Mașinile Regelui” reprezintă un omagiu adus unei pasiuni regale, automobilul.

Volumul este disponibil în librării şi pe site-ul www.curteaveche.ro la preţul de 39, respectiv 33 lei.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2767