making of ICD II (episodul II) – Bianca Dobrescu

 

Tind mereu să am o ocupație, motiv pentru care nu agreez oamenii care-mi spun: „mă plictisesc”. E o luptă cu plictisul, ba chiar cu mine până la urmă. Mă sperie stagnarea. ()

SB: Cum a fost pentru tine experiența IDC?

BD: A fost ceva nou pentru mine și m-a impresionat.

Ești una dintre persoanele despre care am impresia că scrie și citește tot timpul. De unde atâta energie?

Tind mereu să am o ocupație, motiv pentru care nu agreez oamenii care-mi spun: „mă plictisesc”. E o luptă cu plictisul, ba chiar cu mine până la urmă. Mă sperie stagnarea. Cu cât acumulezi mai multe, faci mai multe, vrei mai multe de la tine, cu atât ajungi mai aproape de ceea ce ți-ai propus. Și eu îmi propun multe, însă încetul cu încetul le aduc la stadiul realizabil. În plus, nu mi-aș imagina o zi fără o carte bună (fie că-i în proză or ba) și fără să joc o viață, două, pe degete. Apoi, găsesc loc și pentru restul.  Însă, pentru a deveni un bun scriitor, înainte de toate, trebuie să fi fost un bun cititor.

Ce ai zice dacă ți-am propune să fii parte a juriului la IDC III la secțiunea poezie?

Aș accepta, desigur. Ar fi o altă experiență nemaipomenită.

Proză sau poezie? Și chiar trebuie să alegi, așa e jocul de data asta.

Ei bine, eu nu scriu poezie. Cel puțin eu nu așa îmi numesc rândurile. Pentru tot ce-mi ies dau vina pe „un blestem care îți sugrumă interiorul/și odată borât te sufocă”. În proză, în schimb, plutesc, uit să mă bâlbâi, nu gândesc de zece ori o frază, așa iese, așa o las. Deci la capitolul ăsta aleg proza. Apoi, ce prefer să citesc? Atât poezie cât și proză. Când plouă bag filme franțuzești și poeme.

Când te-ai apucat de scris? Care sunt autorii care au contribuit la evoluția ta?

Eu scriu de când mă știu. Sau cel puțin de când am realizat că exist. La 7 ani prima compunere mi-a apărut într-o culegere. Ăsta mi-a fost avântul. Am continuat, în liceu m-am băgat într-un cenaclu din Pitești din care fac parte și în ziua de astăzi, în fiecare an publicăm o antologie „Ucenicii vrăjitori”. Am ajuns la volumul X. Autorii? Să vedem, îmi plac: Urmuz (nu doar fiindcă-i argeșean de-al meu), Kafka, Dostoievski, Gogol… și lista continuă. Poate și-au lăsat amprenta asupra scrierilor mele, poate nu. Nu bag mâna-n foc.

Ce părere ai despre ceilalți autori care s-au regăsit în antologia de poezie de anul trecut?

Întreaga antologie este un adevărat festin literar. Toate poeziile sunt valoroase, cât despre autori – cu adevărat talentați.

Care e ultima carte pe care ai cumpărat-o dintr-o librărie/anticariat?

AnatoleFrance- Zeilor le este sete.

Îți place să-ți împrumuți cărțile din propria bibliotecă?

Nu. Cartea este un prieten bun. Oriunde merg, întotdeauna, măcar una mă însoțește. Dacă mi-aș împrumuta o carte, mi-aș împărtăși cumva unul din marile secrete. Momentul în care am roșit fiindcă m-am imaginat unul din personaje, sau mai știu eu… În plus, sunt pățită. L-am împrumutat pe Cronin după jelania din final și nu s-a mai întors. Dacă X are nevoie de cartea cutare, depun un mic efort spre a-l ajuta să facă rost cumva de ea. (De cele mai multe ori în format virtual. În plus, pe blogul meu se găsește o bibliotecă virtuală cu recomadările de rigoare).

Crezi în inspirație sau în transpirație?

Clar nu în cea din urmă. Dacă nu iese, nu iese și gata. Când nu ai despre ce scrie, nu trebuie să forțezi nota. Nu-ți place Bach, bagi Hendrix, corect?

Știu că ai scris un roman chiar la 16 ani. Cum a fost această experiență?

Am scris o prostie, nu altceva. Ce poate ieși bun din mâna unei bucăți de carne abia ieșită din sânul mamei? Să citești despre beție, sex și muzică nebună? Într-un mod ce lasă de dorit, pentru că se recunoaște lipsa experienței? Mai bine lasă. Însă, de mi s-ar oferi șansa să mă întorc în timp și să iau o decizie: da or ba, la fel aș face. Știi, e chestia aia, îți recitești pagini de jurnal și te minunezi de câte absurdități puteai scrie/spune/crede/imagina. Ăsta tot progres se numește.

Când vom vedea în librării o carte semnată de ?

Nici eu nu știu. Când scrierile mele vor fi luat lecții de autoapărare, poate doar atunci. Momentan nu mă ajută cu nimic critica, nici lauda. Îmi sunt cel mai mare critic. Nu am fost vreodată mulțumită de mine și nici nu mă văd așa prea curând. E ca un nod în gât. Bag un captiol din romanul la care scriu pe diverse site-uri literare, aflu păreri. Apoi le rumeg. Chiar dacă-s pozitive, tot îmi pare ceva greșit.

Recomandă-ne două titluri de poezie pe care le-ai citit în ultimul an.

Acum două săptămâni l-am luat pe Poe în brațe: Tamerlane and Other Poems ( Și un titlu de poezie din volum, care-mi place mult: The Lake). Apoi poemele lui Byron de la 14 ani din volumul Fugitive Pieces (editat de Peter Cochran)

Spune-ne două vorbe pentru cititorii SemneBune.

Nu uitați de micile plăceri. O zi bună se cunoaște de dimineață, parcă așa se zice. Înainte să adorm îmi las un poem lângă pachetul de țigări. Dimineața, la cafea, nu mă văd de zâmbet. Urmează 15 minute de liniște apoi mă lăfăi în muzică. Un om, în medie, zâmbește de 15 ori pe zi. Zâmbiți, zâmbiți, până ce vă dor obrajii. Asta-i sănătate curată.Faceți-vă amintiri, fiindcă numai cu astea rămânem la final!

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat „Rock în Praga” în 2011 și „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392