Interviu cu Andreea Banciu

În mod logic, piaţa de carte de la noi se va autoregla uşor-uşor, editurile vor fi mai atente cu cititorii lor, deja există o tradiţie a târgurilor, promoţiilor, comunităţilor de cititori.

SemneBune: Fiecare poveste are un început. Care e legătura dintre tine și manifestul SemneBune?

: Scriam recomandări de carte, pe Facebook, pentru prietenii mei. Cum îmi pica ceva bun în mână, trâmbiţam să se bucure şi alţii, mai ales dacă era vorba de scriitori români vii şi proaspeţi 😀 Apoi, a urmat concursul de recenzii SemneBune, („Bagajul de cultură” – n.r.) prin iulie (2011 – n.r.) și unul dintre prietenii mei s-a ţinut de capul meu să mă înscriu. And then… Oameni deştepţi, pasiuni, multe cărţi, SemneBune e ca o bibliotecă mare, cu ceainărie inclusă.

SB: De ce crezi că trebuie să existe SemneBune?

AB:  SemneBune este genul de comunitate eclectică, în care fiecare membru poate aduce informaţie valoroasă, abordând un stil propriu de comunicare. Într-o astfel de comunitate, se pot întâmpla foarte multe lucruri bune. Scriitori tineri îşi pot găsi cititorii, scade probabilitatea de a rata evenimente de neratat.

SB: Crezi că publicul poate fi educat și în sens pozitiv? Există reversibilitate?

AB: În sens negativ, nu prea se cheamă educaţie, zic eu. Nu conform dicţionarului.  Gusturile, în genere, sunt educabile cât timp există consecvenţă şi cât timp publicul nu este tratat cu condescendenţă. Într-o măsură, toţi suntem ignoranţi, atraşi spre o zonă şi neinformaţi într-o alta. Publicul se poate educa pas cu pas, pe principiul „pofta vine mâncând”. Dacă îi facem poftă de ficţiune şi non-ficţiune bună, de muzică mişto şi de evenimente şi, mai ales, dacă îi putem reda încrederea în faptul că poate participa activ la cele de mai sus, progresele se văd.

Pe de altă parte, pentru a educa publicul, acesta trebuie înţeles un pic, din mai multe perspective. E foarte uşor să mârâi că publicul nu citeşte ce trebuie, fără a privi lucrurile în ansamblu. Un editor român de notorietate era supărat acum ceva vreme pe faptul că puştimea de azi nu mai citeşte Jules Verne şi că citeşte cărţi cu vampiri şi Harry Potter. Well, lucrurile nu sunt chiar aşa de simple. Jules Verne era în mare vogă, dincolo de valoarea literară, pentru vizionarism. În mod logic, în condiţiile în care tehnologia a crescut în câţiva ani cât pentru un mileniu, interesul pentru creaţiile lui Jules Verne au scăzut. Editorul, formatorul de opinie etc. trebuie să ţină cont şi de faptul că însăşi literatura ţine pasul cu publicul ei, fără a i se altera valoarea estetică.

SB: De ce (trebuie să) citim?

AB: Ei bine, asta e o discuţie veche. În diverse polemici, am tot căutat formule decente care să determine publicul potenţial să deschidă puţin ochii şi, până acum, ce pot spune, fără să sune patetic este că nu există stimul mai bun pentru imaginaţie decât o carte bună. Universul pe care îl creează mintea umană, fără sprijinul audiovizualului este mai bogat şi surprinzător.

Mi-e oarecum greu să susţin cauza literaturii fără să mă aprind, fiind atât de legată afectiv de carte.

SB: Când și cum s-a apucat de citit?

AB: Versiunea scurtă şi amuzantă este că mama mi-a cumpărat o lenjerie de pat cu litere colorate, când aveam vreo 3 ani şi jumătate. La 5 ani eram abonată la bibliotecă. Pam-pam!

Versiunea mai sobră este că eram un copil cu foarte multă imaginaţie şi foarte puţină răbdare, motiv pentru care aveam nevoie de o tonă de stimuli să nu mă plictisesc. Mama, la rândul ei o cititoare pasionată, mi-a pus cărţile în braţe şi aia a fost. Pe măsură ce am crescut, gusturile au prins formă, pofta a crescut şi ea şi acum nu plec nicăieri fără ceva de citit în geantă.

SB: Omul de rând limitează literatura la Eminescu, Stănescu, uneori la Cărtărescu. Cum îl facem să citească și altceva? Cum îl putem ajuta să își formeze propriul său gust?

AB: În primul rând, nu îi scoatem ochii pentru că nu a făcut-o până acum. Viteza de propagare a informaţiilor şi volumul uriaş de informaţii (majoritatea balast) sunt copleşitoare, motiv pentru care e destul de complicat să ţii pasul cu valul cel nou, păstrând obiceiurile vechi. Cititul în stil clasic pierde teren, dar nu este un caz pierdut. Dacă vrem ca oamenii să treacă de „somnoroase păsărele”, poate ar fi bine să popularizăm literatura nouă mai cu viaţă, nu doar prin recenzii plictisitoare. Ce ar fi să apară coperta romanului „Sunt o babă comunistă”, pe afişajul din staţiile de autobuz, eventual cu un fel de „punch line” memorabil? Dacă determinăm oamenii să se întrebe „ce o fi cu asta”, îi determinăm să citească. Apoi, devine mai simplu.

SB: De ce este metroul un loc pentru lectură? Ce cărți citesc oamenii în metrou? (din proprie experiență, acesta nu e neapărat un sondaj)

AB: Metrou, tramvai, autobuz. Oamenii citesc peste tot. Traseul meu zilnic include 2 tramvaie şi un metrou. Am văzut cititori de toate formele şi culorile, de la non-ficţiune, până la romane de amor siropos şi Heidegger.

Mă gândesc că se citeşte în mijloacele de transport din două motive practice: lipsa de timp, în rest, şi plictiseala, când e vorba de drumuri mai lungi de 10 minute. Oricum ar fi, şşşş nu îi deranjaţi. E bine că citesc şi nu ascultă muzică la telefon, fără căşti.

SB: Ai uitat vreodată cobori din metrou fiind absorbită de vreo carte?  (dacă răspunsul e nu, întrebarea nu mai apare în interviu)

AB: Am ajuns odată la capătul liniei, citind Arthur & George (Julian Barnes), parcă. Am ratat staţia mea şi, dacă tot o ratasem, am preferat să merg în continuare până termin capitolul. Norocul meu a fost că nu mă grăbeam nicăieri în ziua aceea. 😀

SB: Care ar fi problemele presei culturale din România? Ce putem face pentru a le rezolva?

AB: Presa culturală din România ar trebui să renunţe puţin la stilul (prea) pedant şi să scrie pentru mai mult de cei 100 de oameni care abordează acest stil. Publicul român nu e prost, e doar dezinformat, motiv pentru care trebuie să facem aşa încât accesul la informaţii din spaţiul cultural să fie garantat pentru orice posibil cititor, fără a-i genera senzaţia că spaţiul cultural nu este de nasul lui.

Uitaţi-vă în America, e cel mai bun exemplu. Spaţiul academic şi spaţiul cultural public (curtea bibliotecii :D) se împletesc minunat, pentru binele cititorilor.

SB: La un eveniment recent din București, ai avut o discuție în contradictoriu cu scriitorul Bogdan Hrib pe tema pieței de carte din România. Hrib susținea că în ritmul acesta în cinci ani nu vom mai avea piață de carte în România. Tu ai venit cu niște argumente contra. Aș vrea să îmi vorbești puțin despre asta.

AB: Ah, nu am căscat ochii şi am răspuns oarecum la întrebarea asta, mai sus. Domnul Hrib era, pe bună dreptate, destul de supărat pe evoluţia pieţei de carte, în condiţiile în care aceasta are o inerţie destul de mare şi progresul e lent. Pe de altă parte, a spune că nu există public e un pic cam mult. Am văzut valul de cumpărători de la Bookfest, în fiecare seară e forfotă în librăria Cărtureşti şi mă uit mereu la ce cumpără lumea (deh, curiozitate de vecină care trage cu ochiul). Concluzia e că se cumpără carte. În mod logic, piaţa de carte de la noi se va autoregla uşor-uşor, editurile vor fi mai atente cu cititorii lor, deja există o tradiţie a târgurilor, promoţiilor, comunităţilor de cititori.

SB: Ca traducător de text literar, (engleză) ce te nemulțumește la piața editorială autohtonă? Ce părere ai de scandalurile de la editura Rao?

AB: Ca traducător de text literar, aşa avea o mie de lucruri de spus despre starea traducerilor literare şi despre situaţia de la Rao (şi nu numai. Mai ştiu vreo 2-3 edituri care „uită” să îşi plătească traducătorii, inclusiv unele ale căror conducători sunt foarte guralivi când e vorba de publicare şi de carte): preţul per pagină de text specializat porneşte de la, să zicem, 11 lei şi poate ajunge la 30-40 de lei, în funcţie de specialitate. Pagina de text literar, no matter what, costă maximum 9 lei, în condiţiile în care, să fim serioşi, cu o bază solidă şi un dicţionar pe măsură, traducerea specializată este muult mai la îndemână decât traducerea de text literar (ea însăşi o formă de creaţie). În plus, de multe ori, editurile fac rabat de la calitate, de dragul preţurilor şi să ferească Domnul ce traduceri proaste am citit, care distrugeau textul literar.

În condiţiile astea, în continuare, nu am foarte mari aşteptări, în această zonă de funcţionare. Vă amintiţi campania cu „sunt cetăţean european şi am drepturi”? Îmi vine să strig: „sunt traducător şi am drepturi. Am dreptul de munci şi de a fi plătit la timp. Am dreptul de a mi se respecta contractul semnat, am dreptul a mi se răspunde la telefon, mail, fax etc. când o editură îmi datorează bani pentru munca mea, de mai bine de un an!!”

SB: Ce carte citești acum și de ce ai recomanda această carte unui cititor al semnebune.ro?

AB: Săptămâna asta, mă împart între Esquire (abia l-aşteptam şi mor după articolele lui Radu Paraschivescu), m-am reîntors la Rabbit se odihneşte (John Updike),  pe care-l lăsasem în aer şi mă alint cu Dewey. Pisoiul din biblioteca unui mic oraş (din rezonuri sentimentale, nu neapărat literare), dimineaţa în tramvai. 🙂

Pentru cititorii SemneBune.ro: dragii mei, literatura americană este incredibilă. E păcat să o treceţi cu vederea. Tetralogia Rabbit + Teroristul (same author) sunt lucide şi proaspete. Salinger a mai scris şi altceva pe lângă „De veghe în lanul de secară”. Vonnegut vă strepezeşte dinţii şi Bukowski este, ei bine, Bukowski.

SB: Ce ți-ar fi plăcut să te întreb în cadrul acestui interviu?

AB: Cu ce scriitor aş vrea să pun de o beţie revelatoare 😀 Dar, dacă tot nu m-ai întrebat, păstrez secretul până data viitoare.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392

Comentarii

  1. Bella92 spune:

    Buna seara!
    Va deranjez cu o intrebare!
    Urmaresc de ceva vreme cartile care apar la editura Nemira. Stiti cumva daca a aparut seria „Amurg” si la Nemira? Sau daca va aparea?
    Ar fi chiar bine daca ar aparea cele 4 volume „Amurg” si la aceasta editura, atat pentru cititori, cat si pentru editura, dat fiind ca seria „Amurg” are foarte multi fani.
    Astept cu nerabdare raspunsul oricarei persoane care este in masura sa dea un raspuns la intrebarile mele!
    Multumesc anticipat!

    1. Nu avem aceste informații. Poți contacta Nemira direct pe site, blog sau pg Faceboook.
      Nu înțelegem expresia „și la editura Nemira”. Ești dezgustată de RAO sau fanatică (pătimașă) Nemira? Șă știi că și LedaBooks are o colectie Fantasy f bună. Deci?