AdLittera în calitate de agenție culturală a încheiat în această toamnă un contract cu Editura Art. Branding cultural, promovare în mass-media, strângere de fonduri pentru proiecte deosebite etc. Uimirea noastră vine de la faptul că în situație de colaps economic, din 2009, Editura Art nu încheie pe minus, din contră. Înțelegerea foarte corectă a lipselor de către PDG editurii, Dl. Dan Iacob, dar și a PR-ului editurii, Evelina Bidea, ne-au oferit noi provocări în creionarea ideilor de branding cultural. Deci, s-au identificat problemele care freamătă în industria cărții, începând cu bugetele mici, politici editoriale, promovarea produselor până la implementarea unor strategii pe termen mediu, iar de aici începe parteneriatul cu AdLittera.
Am rugat-o pe Evelina să ne spună cum se văd lucrurile dinlăuntrul unei edituri prospere, în plină criză financiară, iar ea, amabilă și fermecătoare (as usual) ne-a răspuns rapid. Întrebările și răspunsurile au consolidat relația noastră strict profesională, pentru că am descoperit o tânără entuziastă, cunoscătoare a profilului publicului cu care comunică, o profesionistă. Am început mai pe ocolite… 🙂
SemneBune: Ce diferențiază un PR din mediul cultural față de PR-ul unei companii care are produse sau servicii de masă?
Evelina Bidea: În primul rând, deşi ştiu că nu este neapărat realist, mi-ar plăcea să cred că piaţa cărţii nu a devenit atât de exclusivistă încât să excludă masele. Este adevărat că amatorii de literatură nu reprezintă majoritatea, însă meseria unui PR este tocmai de a-i atrage inclusiv pe cei mai puţin interesaţi, de a câştiga permanent vizibilitate. Din punctul de vedere al activităţilor zilnice, a face PR în mediul cultural este opţiunea care mi se potriveşte. De-a lungul anilor, am promovat filme, şcoli, piaţa de forex, produse de grafică, cursuri de specializare şi câteva brand-uri foarte puternice. Nu pot spune că sunt experienţe care să nu-mi fi plăcut sau din care să nu fi învăţat nimic, ba dimpotrivă. Însă există o diferenţă subtilă, aproape imperceptibilă între PR-ul corporatist şi cel din mediul cultural. Promovarea unui bun de larg consum te aduce faţă în faţă cu consumatori nevoiţi să achiziţioneze un anume produs. Cărţile sunt o opţiune, o atitudine de viaţă, un mod de a te raporta la tine şi la lume. Tocmai de aceea, cititorul nu este doar un cumpărător, ci ton semblable, ton frère. Şi e tare plăcut să trăieşti printre oameni de care te leagă o opţiune.
SB: Care este relatia dintre Scriitor-Editura-Public?
EB: Singurul moment în care această relaţie devine dificilă este acela când avem de-a face cu autori contemporani, mai ales români. Dacă este vorba de titluri achiziţionate de la edituri străine, atunci îţi poţi da seama cu destul de multă precizie în ce măsură vei avea succes sau nu. De asemenea, un editor bun ştie la ce să se aştepte de la fiecare titlu. Sunt cărţi de nişă de la care nu te aştepţi la profit, ci pe care le publici pentru că ai o datorie faţă de cititori. Spre exemplu, cărţile de teorie literară sau ediţiile critice pe care le publicăm la Editura Art li se adresează specialiştilor. Acestea nu se încadrează în categoria bestseller-urilor, publicul lor este unul restrâns. Condiţiile grafice excepţionale şi preţurile accesibile pe care le avem, chiar şi în contextul unor tiraje mai mici, au făcut să devenim lideri de piaţă pe aceste segmente.
Revenind la scriitorii români contemporani, pot spune că se scrie foarte mult în ultima perioadă, mult mai mult decât se poate citi. Primim zeci de manuscrise în fiecare lună, ceea ce este minunat, căci asta înseamnă că oamenii continuă să fie interesaţi de mediul cultural. Editura este obligată să trieze aceste texte în funcţie de foarte multe criterii, cel mai important fiind destinatarul final, cititorul. Ceea ce înseamnă că rolul unui editor bun nu este numai acela de a recunoaşte valoarea unui manuscris sau a unui autor, ci şi de a-şi cunoaşte foarte bine cititorii. De curând, la Editura Arthur, parte a Grupului Editorial Art, am avut două concursuri de scriere creativă: unul destinat copiilor şi unul, autorilor debutanţi sau consacraţi care scriu literatură pentru copii. Am primit un număr impresionant de manuscrise la ambele. În ceea ce priveşte concursul Locuieşte în poveste, la care au participat copii cu vârste între 9 şi 15 ani, criteriul principal de selecţie a fost talentul. Având în vedere faptul că procesul de jurizare a constat într-o discuţie de aproape 5 ore în care membrii juriului au selectat, cu greu, din lista scurtă de 100 de texte, cele 20 de manuscrise câştigătoare, pot spune că viitorul literaturii române nu e deloc de neglijat. Cât despre Trofeul Arthur, membrii juriului au avut deja două întâlniri în urma cărora au căzut de acord asupra listelor scurte pentru fiecare dintre secţiuni, deciziile finale urmând să fie luate în cadrul întâlnirilor următoare. Desigur, criteriile de selecţie sunt, în acest caz, mult mai complexe, adecvarea, tematica, mesajul fiind la fel de importante ca stilul.
Este vorba aici doar de procesul de selecţie a manuscriselor. Munca de promovare vine după ce cartea a ieşit din tipar, când autorul trebuie să stea faţă-n faţă cu publicul său. Sunt foarte bucuroasă să văd că autorii pe care-i publicăm la Editura Art au şarmul şi inteligenţa necesare pentru a face faţă cu bine şi unei confruntări directe cu cititorii, căci, în alte contexte, am asistat şi la situaţii jenante din acest punct de vedere. În definitiv, autorul nu este actor, nu te poţi aştepta să ştie cum să farmece auditoriul mereu. Iar, în situaţiile în care această relaţie devine tensionată, cum am văzut că se întâmplă atunci când scriitorul este mai timid sau când nu este suficient de motivat să-şi promoveze cartea, omul de PR are un rol cheie.
SB: Care este rolul PR in relatia de mai sus?
EB: PR-istul se implică în două feluri în relaţia de mai sus. În primul rând, în momentul în care sunt selectate manuscrisele care urmează să fie publicate, lui i este cerută părerea în legătură cu publicul şi cu textul de prezentare, textul de copertă etc. Campania de promovare este cea care-l pune pe PR-ist în relaţie directă cu scriitorul. Aceştia trebuie să planifice lansările, sesiunile de autografe, prezenţele în diverse emisiuni radio şi TV, interviurile etc. În această relaţie intervin probleme doar în momentele în care scriitorul fie nu este dispus să dedice prea mult timp promovării cărţii, fie este prea timid şi nu vrea să aibă prea multe întâlniri cu publicul, acestea nefiind neapărat pe placul său. Uneori, prin negociere, aceste probleme sunt rezolvate. Alteori, cum mi s-a întâmplat acum mulţi ani, înainte să lucrez la Editura Art, am văzut cum autorul şi-a distrus sistematic cartea prin atitudinea pe care a avut-o faţă de public. Greşeala, în acel caz, a fost că editorul nu a negociat, de la bun început cu respectivul autor inclusiv detaliile de promovare ale cărţii. Iar greşelile de acest tip sunt făcute de editorii care nu-şi consultă oamenii de PR în momentul în care iau decizia de a publica autori români contemporani. Planul de promovare trebuie stabilit împreună cu directorul editorial şi cu autorul încă de la început. Dacă aceste condiţii sunt respectate, relaţia dintre scriitor, editură şi public prin intermediul PR-ului nu poate fi decât una armonioasă.
SB: Care este/ a fost cea mai mare provocare a ta.
EB: În general, provocările nu mă sperie, ci îmi sunt chiar pe plac. Cea mai mare provocare a fost totuşi cea care m-a speriat. Este vorba despre tabăra în care am mers cu cei 20 de scriitori care vor fi publicaţi în volumul Ce poţi face cu două cuvinte – Secţiunea Junior. Eu nu am copii, aşa că ideea de a organiza, de a supraveghea şi de a mă asigura, în acelaşi timp, că 20 de copii cu vârste între 9 şi 15 ani se vor simţi bine şi se vor întoarce fericiţi din tabără mi s-a părut o mare provocare. Cu atât mai mult cu cât nu arareori mi se întâmplă să aud părinţi nemulţumiţi de comportamentul adolescenţilor. Am avut norocul de a da peste nişte copii minunaţi care nu numai că nu mi-au făcut probleme, dar cu care m-am şi împrietenit. Desigur, am avut parte de incidente specifice taberelor, victime ale unor bondari, urechi care au reacţionat alergic la metalul cerceilor colegelor de cameră, căci schimburile nu au fost de neglijat, tragedia unei unghii rupte din carne. Accidente previzibile pentru care am fost pregătită. Iar marea lecţie pe care am învăţat-o este aceea de a nu mă încrede prea tare în vorbele altora: adolescenţii nu sunt o specie de neînţeles, nişte mutanţi cu şapte capete, care scuipă flăcări pe nas, ci nişte pui de om tare simpatici. Puţin cam prea energici, dar mult mai familiari cu ideea de prietenie decât mulţi adulţi.
Despre Evelina Bidea
Persoană extraordinar de energică, Evelina şi-a dat seama încă din copilărie că pasiunea pentru lectură, ocupaţie din cele mai cronofage şi statice, va trebui combinată cu o meserie dinamică pentru a avea parte de un rezultat armonios. Aşa că, deşi studentă la Litere, şi-a concentrat atenţia asupra specialiştilor din lumea publicităţii şi s-a străduit să înveţe cât mai multe de la cei mai buni. Acum un an, când a auzit că se fac angajări pe postul de PR al Grupului Editorial Art, a fost extrem de fericită la gândul că va putea promova nu numai cărţi dintre cele mai dragi, ci şi o politică editorială cu care are afinităţi. După un an de muncă la Editura Art, continuă să se bucure în fiecare zi de ceea ce face, iar, când începe să vorbească despre diverse proiecte, i se simte chiar şi în limbajul non-verbal entuziasmul şi energia omului care abia aşteaptă să se apuce de treabă.
Mult succes Evelina Bidea, mulțumim pentru răspunsuri!
