Dan Mircea Cipariu despre Bookfest și alte târguri de carte

[fragment] 

Ce este de fapt un ? O bursă de contacte, un spaţiu de expunere sau, pur şi simplu, o afacere?

De cele mai multe ori, e un spaţiu de promovare şi de vânzare al unor titluri editoriale, fie că ele sunt pe suport clasic, pe hârtie, fie că sunt în format electronic, carte electronică, carte audio, enciclopedie multimedia. Sunt saloane generaliste, precum cele de la Londra, Paris sau Geneva, sau dedicate unui public ţintă, cum ar fi cartea pentru copii, de care se ocupă târgurile de carte de la Bologna sau de la Ankara. Cel mai mare târg internaţional de carte din lume, cel de la Frankfurt, este un târg care vinde, în primul rând, drepturi de autor şi apoi cartea. E important să participi la aceste evenimente şi pentru contacte, şi pentru promovare, dar fundamental e important să cumperi ori să vinzi drepturi de autor pentru titlurile care te interesează pe tine ca editor.

Sunteţi unul dintre scriitorii des văzuţi la târgurile de carte, dacă nu vă lansaţi propriile volume, asistaţi la lansările prietenilor sau prezentaţi cărţi. De ce preferă toată lumea să „se lanseze” la târg?

Autorii sunt siliţi să aleagă târgul de carte ca principala formă de expunere şi de vânzare pentru operele lor. Pentru că în România nu există un sistem de distribuţie şi de promovare a cărţii cu acoperire naţională. Cum nu există nici catalogul books-in-print, care să îţi ofere pe o pagină web toată producţia editorială dintr-un an a României, cum reţelele de librării sunt atomizate şi cu nişte costuri împovărătoare pentru editor, soluţia de a promova şi de a vinde o carte la un târg a devenit pentru mulţi salvarea dintr-o moarte clinică. Fără intervenţia statului şi a clasei politice de a crea un sistem de distribuţie a cărţii, sistem public-privat, vom avea aceeaşi stare de tribalizare şi de talibanizare a spaţiului cultural de la noi. Opere importante care apar la Cluj sau Botoşani nu sunt cunoscute de către public şi nici de către profesioniştii domeniului la Constanţa sau Timişoara. România este o ţară culturală semicolonială din punctul de vedere al infrastructurii: nu are distribuţie, nu are o legislaţie care să apere şi să încurajeze produsele culturale de calitate. E incredibil să vezi cum un autor primeşte, în cel mai fericit caz, 12% drepturi de autor din vânzarea unei cărţi, iar distribuitorul cărţii să ia între 40 şi 60%. De pe urma unui singur manuscris publicat trăiesc, pe orizontala şi verticala unei industrii şi a economiei, 10.000 de oameni, iar cel care primeşte cele mai puţin şi, de cele mai multe ori, nimic este autorul! E trist faptul că pentru cei mai mulţi dintre editori un a devenit o ultimă piaţă de desfacere! Cartea de nişă, că e poezie sau critică şi istorie literară, este refuzată sau ocolită de distribuitorii de carte. Un e pentru aceşti editori de carte de nişă un ultim act de supravieţuire!

citeste tot interviul Anamariei Spătaru din România liberă

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Content Manager

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Număr articole publicate : 2882