Publicat de în evenimente

Bilant Gaudeamus 2011

Cinci zile si mii de carti.

Aceasta este o afirmatie plina de esenta culturala romaneasca. Am invitat reprezentantii editurilor dar si pe Organizator sa detalieze oferta culturala pe care au pus-o la dispozitia publicului timp de cinci zile.

Irina Ungureanu, reprezentanta Târgului Gaudeamus, a declarat intr-un comunicat de presa:

Duminică, 27 noiembrie 2011, s-a încheiat ediţia a XVIII-a a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, organizat de Radio România în perioada 23-27 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.
În cele cinci zile ale Târgului peste 400 de expozanţi – edituri româneşti şi străine, instituţii de învăţământ, centre şi asociaţii culturale, distribuitori de carte, agenţii literare etc. – au oferit publicului noutăţi editoriale din cele mai reprezentative domenii pentru segmentul cultural-educaţional. Maratonul de evenimente culturale desfăşurat pe întreaga durată a Târgului a continuat până la închidere, totalizând un număr record de peste 650 de lansări şi prezentări de carte, seminarii şi mese rotunde, întâlniri cu scriitori şi conferinţe.

Italia a fost ţara invitată de onoare la ediţia din acest an a Târgului: peste 15 personalităţi culturale italiene de primă mărime, scriitori, critici literari, traducători şi jurnalişti au fost invitaţi speciali la GAUDEAMUS 2011. Ambasada Italiei, organizatoarea prezenţei italiene ca invitat de onoare al Târgului, a propus publicului peste 30 de evenimente culturale, aducând în premieră în România 34 de edituri reprezentative pentru actualitatea editorială din Italia. Preşedintele de onoare al acestei ediţii, Luciano de Crescenzo, a oferit publicului, sâmbătă, 26 noiembrie, o evocare emoţionantă a carierei sale de scriitor, actor şi regizor de film. Participarea Italiei ca invitat de onoare la GAUDEAMUS 2011 reprezintă momentul de vârf al unei serii de evenimente culturale dedicate sărbătoririi culturii şi limbii italiene în România, în contextul aniversării a 150 de ani de la Unirea provinciilor italiene într-un singur stat (1861).
Vineri, 25 noiembrie 2011, în cadrul unui eveniment care i-a avut ca invitaţi pe Marco Polillo, Preşedintele Asociaţiei Editorilor din Italia şi Mihai Penescu, preşedintele Federaţiei Editorilor din România, s-a semnat o declaraţie comună de parteneriat între cele două asociaţii de editori din România şi din Italia.

În ultima zi a Târgului, duminică, 27 noiembrie, a avut loc decernarea premiilor GAUDEAMUS, astfel:

Trofeele GAUDEAMUS, acordate prin Votul Publicului –
locul I: Editura HUMANITAS;
locul II: Editura RAO,
locul III: Editura Nemira;

Cea mai râvnită carte a Târgului – premiu acordat prin Votul Publicului volumului Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă, de Neagu Djuvara, publicat la Editura Humanitas şi lansat cu prilejul Târgului;

Premiul de Excelenţă: acordat unei edituri implicate în proiecte de promovare a literaturii române în plan internaţional: Editura Vinea;

Premiul pentru Traducere „Antoaneta Ralian” – Dinu Flămând pentru traducerea din portugheză a operei poetice a lui Fernando Pessoa, volum publicat la Editura Humanitas în 2011;

Premiul Educaţia – Academia de Studii Economice din Bucureşti;

Trofeele Presei acordate anual, pe secţiuni, presei scrise şi diverselor canale media (radio, TV, publicaţii, online, agentii de presă), astfel: Secţiunea TV: postul TVR; secţiunea radio: Radio Guerilla; secţiunea presă scrisă: cotidianul Evenimentul Zilei; secţiunea agenţii de presă: Agerpress.

Distincţii speciale:
Catedra de Limba şi Literatura Italiană, Facultatea de Limbi Străine, Universitatea din Bucureşti; Editura “Vecchi Editore”, Italia; Domnului Jean Marc Godès, fotograf francez, pentru promovarea cărţii şi a scrisului, autorul imaginii din acest an a Târgului GAUDEAMUS; Asociaţiei Culturale “Amicii lui Pavese”;
Asociaţiei “Pro Italica”; Liceului Teoretic “Dante Alighieri” din Bucureşti; Colegiul Naţional “Ion Neculce” din Bucureşti; Colegiul Naţional “George Bariţiu” din Cluj-Napoca.

Premii acordate vizitatorilor:
Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase cititoare prezente la Târg: domnişoara Gabriela Conţu, Facultatea de Litere, secţia Comunicare şi Relaţii Publice, Universitatea din Bucureşti.

Câştigătorii Tombolei GAUDEAMUS, derulată pe baza biletelor şi abonamentelor de intrare în Târg, desemnaţi prin tragere la sorţi, au fost: Alexandru Bruda, Radu Grigore şi Gabriel Ghişea. Premiile au constat în 3 tablete Evolio şi în 3 smartphone-uri Orange.

Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, ediţia a XVIII-a în cifre:
- număr record de vizitatori: 110.000 în cele cinci zile ale Târgului
- peste 400 de expozanţi
- peste 650 de evenimente culturale
- peste 3000 de volume donate în cadrul campaniei nationale de donaţii „Cărţile se întorc acasă”. Cărţile colectate în urma campaniei vor fi donate biblotecilor publice din Chişinău, cu prilejul lansării unui nou post regional, Radio România Chişinău.

Excelenţa în ştiinţă premiată la GAUDEAMUS: în acest an, Invitaţii de nota 10 ai Târgului au fost olimpicii României premiaţi cu medalie de aur la olimpiadele internaţionale pluridisciplinare: Daniel Eugenie Posdarascu, Octav Drăgoi, Roberta Răileanu, Andreea Onofrei, Andreea Măgălie, Ana-Maria Constantin, Dan Cristian Andronic (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Paul Andrei Gramatovici şi Radu Bumbăcea (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”). Olimpicii invitaţi au primit premii din partea partenerilor şi a editurilor participante la Târg.

GAUDEAMUS 2011 a găzduit finala celei de a noua ediţii a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, la care au participat câştigătorii etapelor zonale ale competiţiei, derulată în cadrul Caravanei GAUDEAMUS la Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa-Mamaia, în parteneriat cu posturile regionale Radio România. Câştigătorii finalei Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu” au fost: locul I: Mihaela Balica, Colegiul Naţional Elena Cuza din Craiova, locul II: Diana Marcu, Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale”, Cluj-Napoca, locul III: Diana Năcuţă, Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” din Paşcani.

Revista Târgului, publicată în cinci ediţii, cu un tiraj zilnic de 10.000 de exemplare, a fost realizată de echipa redacţională condusă de Ion Bogdan Lefter.

Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură 2011: de 18 ani citim serios!

Parteneri: Automobile Dacia, EuroWeb, Fundaţia „Noi Citim”, CasaMiaTV, Federaţia Română de Radioamatorism
Sponsori: Orange Romania, Evolio
Eveniment susţinut de TVR Cultural
Cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, al Primăriei Sectorului 1 şi al RATB
Partener media: Şapte Seri

Roxana Petrescu, PR Manager al GEC (Grupul Editorial Corint) ne-a transmis Top 5 – cele mai bune vanzari in perioada Targului Gaudeamus:

EDITURA CORINT
1. Mania si orgoliul de Oriana Fallaci
2. Enciclopedia Paranormalului
3. Invata repede engleza
4. Hrana pentru sanatate
5. Invata repede germana

EDITURA LEDA
1. Capcana mortala, vol. 11 din seria Vampirii Sudului de Charlaine Harris
2. Divergent de Veronica Roth
3. Eve de Anna Carey
4. Intoarcerea: Miez de noapte,, vol. 7 din seria Jurnalele Vampirilor de L. J. Smith
5. Orfani in Brooklin de Jonathan Lethem

EDITURA CORINT JUNIOR
1. Amintirile Vraciului de Joseph Delaney
2. Pe jumatate moarta, vol. 1 din seria Madison Avery de Kim Harrison
3. Tezaurul cu povesti
4. 24 de povesti magice in asteptarea lui Mos Craciun
5. Inventia lui Hugo Cabret de Brian Selznick

Miruna Meiroşu, PR Manager Curtea Veche Publishing a facut public clasamentul vanzarilor din aceeasi perioada a Targului Gaudeamus:

Curtea Veche Publishing a încercat şi la această ediţie a Târgului de carte Gaudeamus, desfăşurat la pavilionul Romexpo Bucureşti între 23 şi 27 noiembrie 2011, să împace gusturile până şi celor mai pretenţioşi cititori. Rezultatele au fost pe măsura eforturilor, standul editurii Curtea Veche fiind unul dintre cele mai aglomerate de la târg.

Câteva zeci de noi titluri, reduceri de preţ între 15 şi 50%, un concurs având drept premiu o consultaţie gratuită la dr. Mihaela Bilic, opt evenimente în care s-au lansat 12 titluri, alături de o preocupare atentă pentru modul de amenajare a standului – acestea au fost, pe scurt, lucrurile pe care echipa Curtea Veche Publishing le-a pregătit cititorilor la această ediţie a târgului de carte.

Titlurile prezentate la standul editurii au fost din domenii cât se poate de variate: de la business şi dezvoltare profesională, unde s-au remarcat volume precum „Conspiraţia celor bogaţi” de Robert Kiyosaki, până la beletristică, unde alături de titlurile deja consacrate a fost prezentată şi o carte mult-aşteptată de cititori: „Totemul lupului” de Jiang Rong.

Conform cifrelor estimate de editură, cumpărătorii de la standul editurii Curtea Veche au preferat volume apărute recent. Astfel, pe primul loc în topul vânzărilor s-a aflat volumul „Sănătatea are gust” de dr. Mihaela Bilic, primul ghid complet de nutriţie din România. După lansarea din Bucureşti de la sfârşitul lunii octombrie, dr. Bilic va fi prezentă marţi, 29 noiembrie, şi la Timişoara, acesta fiind începutul seriei de lansări din ţară.

Pe locul al doilea în topul vânzărilor de la târg s-a aflat volumul consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. „Biletul de ieşire din criză” abordează, după cum o spune şi titlul, o temă cât se poate de actuală: criza economică la nivel mondial care ne afectează în prezent. Comparând criza de acum cu alte momente de răscruce pe care omenirea le-a traversat de-a lungul timpului şi, în special, cu Marea Criză din 1929-1933, autorul subliniază două aspecte: ciclicitatea acestor fenomene şi schimbările importante pe care ele le produc. Un capitol substanţial este dedicat situaţiei României, în context european şi mondial.

Cel de al treilea titlu ca număr de exemplare vândute a fost albumul aniversar „Anul Regelui”, scris de ASR Principele Radu al României în onoarea Majestăţii Sale Regelui Mihai. Albumul prezintă pe larg viaţa Familiei Regale, aşa cum se desfăşoară ea pe parcursul unui an întreg, în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau vizite oficiale, dar şi în momentele de zi cu zi.

Locul patru în topul vânzărilor a adus o apariţie editorială cât se poate de recentă, dar şi aşteptată cu nerăbdare de specialiştii în comunicare. „Să înţelegem media” de Marshall McLuhan este o Biblie a acestui domeniu, una dintre cele „6 lucrări de bază ale gândirii secolului XX“, un tur de forţă, de inteligenţă şi analiză ce marchează un punct de cotitură în istoria ideilor. McLuhan prezintă o interpretare radicală a istoriei, având ca actor principal comunicarea media. Încă din primul capitol, „Mediul este mesajul“, McLuhan ne invită să ne debarasăm de vechile obiceiuri de gândire şi să adoptăm noi criterii pentru percepţie şi cunoaştere.

Opera de căpătâi a scriitorului cubanez Guillermo Cabrera Infante, „Trei tigri trişti”, s-a aflat pe locul cinci în ordinea vânzărilor de la această ediţie a târgului. Volumul este recunoscut la nivel mondial ca un titlu de referinţă ce creează o categorie aparte în boom-ul hispanoamerican. Puterea de invenţie şi jocurile de cuvinte, intertextualitatea, ritmul ameţitor ce dă un dinamism fantastic scrisului, toate au reuşit să transforme „Trei tigri trişti” într-o bijuterie a literaturii universale. De acelaşi autor, Curtea Veche Publishing a publicat recent volumul „Nimfa nestatornică”.

Georgiana Sandu, PR Specialist Editura Litera a transmis urmatorul comunicat de presa, referitor la evenimentul din perioada 23-27 noiembrie, in cadrul Targului Gaudeamus.

Editura Litera și-a întâmpinat cititorii la standul său din Pavilion Central, Romexpo, cu numeroase surprize, titluri noi și evenimente interesante.

Cu o ofertă bogată, cu numeroase titluri noi și reduceri pentru toate buzunarele (între 15% și 50%), Litera a fost, și de această dată, foarte aproape de cititorii săi. Printre cele mai bine vândute titluri menționăm Biblica – Atlasul Bibliei, cu peste 150 exemplare vândute. Fiind o carte extrem de interesantă și cu un conținut foarte cuprinzător, Biblica s-a recomandat de la sine către vizitatorii târgului, fiind cel mai complex atlas al Pământurilor Sfinte editat până în prezent. O zi de David Nicholls a numărat peste 300 de exemplare vândute, semn că beletristica este în continuare la mare căutare. Alte titluri din colecția de literatură Premium achiziționate de cititori au fost Clopotele de Richard Harvell și Vieți secrete de Tatiana de Rosnay. În așteptarea sărbătorilor de iarnă, românii au achiziționat și Moș Crăciun pribeag sosește, o culegere de poezii, colinde și povestiri specifice românești, extrem de frumos ilustrată.

Foarte căutate au fost și cărțile din colecția Thriller, în frunte cu Regatul de Clive Cussler, dar și colecția Bestseller internațional, colecția Ghiduri turistice Top Zece în frunte cu Top 10 București. Dintre cărțile practice menționăm Meniul perfect de Gordon Ramsay, dintre atlase și enciclopedii menționăm 1000 evenimente care au modelat lumea, iar dintre cărțile pentru adolescenți menționăm O zi din șapte de Lauren Oliver și Legăminte de Ally Condie.

Începând cu 25 noiembrie, Litera și-a întâmpinat vizitatorii și cu numeroase evenimente, și anume lansările cărților Top 10 București, Biblica, Clopotele de Richard Harvell, Zece zile sub văl de Daniela Zeca-Buzura, Pasiune de Lauren Kate, Aventurile spiridușului Valentin, Circul Bambini și Moș Crăciun pribeag sosește. Printre invitații care ne-au fost alături îi menționăm pe Adrian Cioroianu, Bedros Horasangian, Oana Sîrbu, Daniela Nane, Măriuca Mihăilescu, Maia Morgenstern, Elisabeta Lăsconi, Daniela Zeca-Buzura, Luca Niculescu, Claudiu Istodor, Monica Davidescu, corul de copii Bravissimo, trupa de circ Buduruși, trupa de teatru coordonată de Daniela Nane, și numeroși mulți alți prieteni ai cărților.

Cea de a-XVIII-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus a fost, așa cum ne-am obișnuit până în prezent, un adevărat prilej de a ne reîntâlni cu cititorii noștri și de a retrezi interesul pentru cărți frumoase și interesante tuturor celor care au trecut pragul Romexpo și în acest an.

Oana Boca, Director de comunicare Editura Polirom ne-a transmis Top 5 cele mai apreciate titluri, care au facut record in vanzari la Targul Gaudeamus din acest an.

1. Istanbul de Orhan Pamuk
2. Intriga matrimonială de Jeffrey Eugenides + 1001 de zile sau Noua Şeherezadă de Ilf si Petrov
3. Filmul surd în Romania mută: politică şi propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) de Cristian Tudor Popescu
4. Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului si De la Junimea la Noica: Studii de cultură românească de Marta Petreu
5. Istoria creştinismului de Diarmaid MacCulloch

Ne pare nespus de rau ca nu putem oferi informatii de la toate editurile participante la Gaudeamus 2011. Precizam ca nu am facut o selectie a comunicatelor pe care sa le transmitem publicului nostru ci am postat in acest articol (destul de lung :p) informatiile survenite cererii noastre. Astfel, dorim sa multumim celor care au incredere in Revista SemneBune si trateaza cu seriozitate un partener loial dedicat produsului cultural – cartea.
Prin crearea Comunitatii SemneBune din mediile sociale (Facebook, LinkedIn, Twitter, Google+) dorim sa fim mult mai aproape de nevoile sociale – in palierul cultural – incercand o apropiere fata de un public cu ascedent intelectual dar si mai aproape de mediul de afaceri, indemnand la responsabilitate corporatista.

Leave a Reply